Slujire arhierească la Mănăstirea Bălan

În Duminica a XI-a după Rusalii, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bălan, străveche vatră monahală din ţinuturile sălăjene. Mănăstirea Bălan este aşezată la limita sudică a comunei Bălan, în apropiere de vărsarea în Someş a râului Almaş, într-un cadru natural deosebit de frumos care îmbină dealuri domoale cu pajişti, fâneţe, păduri şi văi.

Tradiţia spune că mănăstirea a fost construită de însuşi Ştefan cel Mare şi Sfânt, în jurul anului 1471, care, auzind despre nevoinţele ascetice ale unor călugări aşezaţi în această zonă, le-ar fi ridicat o bisericuţă de lemn. Această legendă este întărită de faptul că în trecătoarea Prislop, aflată în apropiere, se întâlneau drumurile care veneau dinspre Transilvania cu cele din Munţii Apuseni, de pe valea Agrijului şi Almaşului. Prin Prislop se ajungea cu uşurinţă la Cetatea Ciceu, la Mănăstirea Vad, cât şi pe drumurile Clujului la o altă ctitorie atribuită lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mănăstirea Feleac, prin urmare zona avea un extraordinar potenţial strategic. În tradiţia locurilor se mai vorbeşte despre un alt moment important din viaţa Mănăstirii Bălan. Îndreptându-se spre nordul ţării, în campaniile sale împotriva turcilor, domnitorul Mihai Viteazul ar fi poposit la sfântul lăcaş. Cum se terminase apa sfinţită, au pus pe călugări să pregătească agheasma pentru domnitor şi pentru însoţitorii săi.

Adormirea Maicii Domnului, hramul mănăstirii

În urma vicisitudinilor istoriei, mănăstirea a fost desfiinţată. Părăsit şi pustiit, pe locul fostei vetre monahale a rămas numai bisericuţa de lemn, care în jurul anului 1848 a ajuns în stare avansată de degradare. Localnicii au hotărât să salveze sfântul lăcaş. Au desfăcut biserica, bucată cu bucată, urmând să o ducă în vatra satului Bălan. Legenda spune că, pentru strămutarea bisericii, s-au folosit 14 care trase de bivoli. Numai masa din Sfântul Altar n-a putut fi mutată, rămânând singura mărturie a existenţei fostului ansamblu monahal. Intrată în legendele locurilor, o întâmplare tragică a marcat istoria sfântului lăcaş. Năpădită de vegetaţie, vechea incintă a mănăstirii a devenit loc de păşunat pentru turmele de vite ale satului. Copiii care mânau animalele, cuprinşi de neastâmpăr, înjghebau tot felul de jocuri. Într-una din zile, în jurul anului 1860, un copil s-a urcat pe Sfânta Masă, a căzut şi, lovindu-se grav, a murit. În urma acestei întâmplări tragice, locuitorii au împrejmuit vechea masă a altarului, iar cu timpul au reîntregit biserica, adunându-se aici cu preoţii de prin satele vecine, în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului, hramul vechiului lăcaş monahal.

Bălan, o mărturie vie a vieţii monahale

După 1989, Mănăstirea Bălan a prins, din nou, viaţă. Au fost ridicate o nouă biserică din lemn, un corp de chilii, un altar de vară, iar pelerinajele din ziua de 15 august au reînviat. În prezent, Mănăstirea Bălan are o obşte de patru vieţuitori, locţiitor de stareţ fiind Preacuviosul părinte ieromonah Ilarion Suciu.

Bucuros pentru prezenţa a numeroşi credincioşi la sfânta mănăstire, deşi accesul este destul de greu, Preasfinţitul Petroniu şi-a exprimat încrederea că, pe viitor, Mănăstirea Bălan va da o mărturie vie de vieţuire monahală în zonă. De asemenea, ierarhul nostru a precizat faptul că a ţinut să fie prezent la Mănăstirea Bălan în această duminică, deoarece în ziua Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august, va oficia Sfânta Liturghie într-o altă străveche vatră monahală din Episcopia Sălajului, la Mănăstirea Strâmba.

Hram la Mănăstirea Voivodeni

La Praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal, înconjurat fiind de un sobor de 30 de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a numeroşi credincioşi. Satul Voivodeni a fost atestat documentar în urmă cu aproape 700 de ani. Odată cu atestarea documentară a satului se face menţiune şi despre aşezarea unui eremit în hotarele acestui sat, iar tradiţia locului spune că în zonă ar fi funcţionat un schit. Dorinţa de a reînvia o veche vatră monahală, rămasă în conştiinţa locuitorilor acestor meleaguri, a devenit realitate prin aprobarea acestui deziderat de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului în 27 noiembrie 2000. Lucrările efective au debutat în anul 2002, imediat după punerea pietrei de temelie la biserica schitului de către Preasfinţitul Petroniu, pe atunci arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului. Până acum au fost construite un altar de vară, corpul de chilii, bucătăria, trapeza şi anexele gospodăreşti, iar în cursul anului trecut, a fost târnosită biserica-paraclis cu hramul Acoperământul Maicii Domnului. Astăzi, obştea sfintei mănăstiri numără patru vieţuitori, stareţ al acestui aşezământ monahal fiind Preacuviosul părinte protosinghel Ghelasie Spătăcean. În duminici şi sărbători, mulţime de credincioşi sălăjeni, şi nu numai, îşi găsesc odihna şi liniştea duhovnicească în acest colţ de Tabor. Aşa s-a întâmplat şi anul acesta, cu prilejul hramului, când au poposit la rugăciune aproape 1.000 de credincioşi. La finalul cuvântului de învăţătură, Preasfinţitul Episcop Petroniu şi-a exprimat bucuria pentru numărul mare de creştini prezenţi şi le-a transmis binecuvântarea şi preţuirea sa.