După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujire arhierească la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia, în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina”, la sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a spus: „Sfântul Ioan Botezătorul s-a detașat de tot ce este pământesc, trecător, perisabil și păcătos, trăind în exclusivitate pentru Hristos, Mântuitorul dumnezeiesc. Ce minunat ar fi să urmăm exemplul său! Însă, din nefericire, mulți creștini se atașează de pământ ca și cum n-ar trebui să îl părăsească niciodată. Ei uită că fiecare zi ar putea fi ultima pe care Dumnezeu ne-o mai acordă. Câtă vreme ne mișcăm, gândim și respirăm, să luăm aminte la îndemnul Sfântului Ioan Botezătorul: «Faceți roade vrednice de pocăință». De asemenea, să luăm aminte la acest avertisment al său: «Cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu are viață veșnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el»”.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din incinta Mănăstirii „Hristos Pantocrator” a fost ridicată în perioada 2015-2021, ctitor fiind Mihai Oancea. Obștea viețuitoarelor Mănăstirii „Hristos Pantocrator” se află sub oblăduirea maicii starețe Iuliana Rusu.



.jpg)
