Cea de-a XIII-a ediție a Consfătuirii Catehetice a Arhiepiscopiei Iașilor a avut loc în perioada 2-3 noiembrie 2026. Evenimentul s-a desfășurat la Casa de oaspeți „Sfântul Nicolae” din Iași și a propus participanților un atelier cu tema „Comunicare eclesială în era digitală”, susținut de pr. lect. univ. dr. Gheorghe Anghel, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.
Slujire arhierească la o parohie din Vâlcea
„Omul este chemat la comuniunea vieții veșnice, iar prin iertare ne apropiem de Dumnezeu”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 22 februarie, în predica rostită în biserica Parohiei Teiu din Protoieria Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea. În această zi, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie binecuvântându-i pe credincioșii Parohiei Teiu. De asemenea, în cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a reliefat însemnătatea duhovnicească a zilei și a arătat că „Duminica Izgonirii lui Adam din Rai amintește că păcatul a însemnat nu doar încălcarea unei porunci, ci pierderea comuniunii. De aceea, Postul Mare este itinerarul simbolic al întoarcerii omului către Dumnezeu”, se arată pe arhiepiscopiaramnicului.ro.



.jpg)
