Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Slujire şi misiune în Parohia Carani, Timiş
Duminică, 10 aprilie, în Duminica a V-a a marelui Post al Paştelui, în Parohia Carani, Protopopiatul Timişoara I, la Capela "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", a avut loc slujba Sfintei Liturghii, urmată de slujba Sfântului Maslu, moment care a adunat la sfânta biserică foarte mulţi credincioşi din parohie. Totodată, părintele paroh Sorin Ghilezan a invitat la sfintele slujbe pe părintele George Moşneguţu de la Parohia Timişoara-Blaşcovici şi pe diaconul Marius Mircia, de la Parohia ortodoxă Timişoara Ronaţ. Răspunsurile liturgice au fost date de corul de tineri al parohiei, corală înfiinţată din iniţiativa părintelui Sorin Ghilezan de mai bine de zece ani, iar prin perseverenţă şi consecvenţă aceşti tineri cântă duminică de duminică la Sfânta Liturghie şi ori de câte ori este un eveniment de înălţare duhovnicească în viaţa parohiei.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele George Moşneguţu, care a subliniat necesitatea pregătirii credincioşilor prin post, rugăciune şi căinţă sinceră, prin mărturisirea păcatelor în taina Sfintei Spovedanii, pentru a întâmpina, după rânduiala creştinească, Sfintele Sărbători de Paşti. În cadrul Sfintei Liturghii, mulţi copii, tineri şi credincioşi din parohie s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, iar după încheierea slujbei a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, la care au luat parte toţi credincioşii prezenţi, arătând prin aceasta dragostea lor de rugăciune şi de biserică. Prinoasele de la Taina Sfântului Maslu au fost oferite Căminului de zi pentru handicapaţi psihomotorii "Sfânta Maria" şi casei pentru copiii orfani "Ajutaţi copiii", din localitate, ambele organizaţii înfiinţate cu aportul major al Parohiei Carani. Biserica din Carani a fost înfiinţată în anul 1946, iar primii credincioşi ai parohiei au fost creştini ortodocşi din Basarabia, care au cumpărat şi casa. Aceasta, prin străduinţa părintelui paroh Sorin Ghilezan, va deveni în scurt timp biserică.