În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Slujirea vârstnicilor, prioritate pastorală și social-culturală a Protoieriei Bacău
Marți, 10 februarie, în ziua de pomenire a Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, la Parohia „Sfântul Ilie” din Lilieci, Bacău, a avut loc sinaxa preoților care coordonează centrele de socializare pentru vârstnici din Protoieria Bacău. Delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Eparhiei Romanului și Bacăului.
Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, sub protia Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul, alături de părintele protopop Eugen-Ciprian Ciuche și de preoții coordonatori ai centrelor de socializare. La finalul slujbei, ierarhul a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și a apreciat dragostea, implicarea și dedicarea preoților în activitatea desfășurată cu persoanele vârstnice, subliniind importanța lucrării social-culturale ca expresie a iubirii creștine.
A doua parte a evenimentului s-a desfășurat în cadrul unei agape frățești, organizată de preoții Parohiei Lilieci. Cu acest prilej, părintele protopop Eugen-Ciprian Ciuche a evidențiat activitatea coordonatorilor cu vechime, încurajând totodată și pe cei aflați la început de drum în implementarea proiectelor de acest fel.
În cadrul agapei, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a adresat preoților îndemnuri părintești, subliniind necesitatea continuității și a responsabilității în desfășurarea activităților dedicate vârstnicilor, precum și importanța unei lucrări unitare, realizată în duhul comuniunii și al colaborării. Ierarhul a apreciat temele abordate în cadrul întâlnirii, intervențiile preoților și prezentările realizate, evidențiind valoarea experienței împărtășite și relevanța proiectelor ca răspuns concret la nevoile reale ale comunităților parohiale.
În continuare, a luat cuvântul părintele Constantin Abageru, parohul Catedralei „Înălțarea Domnului” din Bacău, care a prezentat modul de organizare și funcționare a unui centru de socializare pentru vârstnici. De asemenea, părintele Răzvan-Dimitrie Radu, asistent social al Protoieriei Bacău, a vorbit despre parcursul programului implementat în anul 2025, realizările obținute și provocările întâmpinate pe durata desfășurării proiectului încheiat cu succes.



.jpg)
