Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
Slujiri arhierești în Capitală
În Duminica a 28-a după Rusalii, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Catedrala Patriarhală din București de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori. Duminică s-a făcut și pomenirea Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, personalitate care a marcat cultura și viața Bisericii românești din secolul al XVII-lea. „Noi facem pomenirea Sfântului Ierarh Dosoftei cu multă bucurie pentru că el este unul dintre ierarhii care au contribuit în mod definitoriu la introducerea definitivă a limbii române în cultul Bisericii și în Cancelaria domnească. Ierarhul a creat o literatură în limba română care a fost un model pentru urmași, mai ales Psaltirea în versuri, devenită un model pentru poezia românească ulterioară. A fost un om care a cultivat viaţa duhovnicească. De aceea, şi cronicarul Ion Neculce, în «Cronica Moldovei», spune în una din frazele sale că Dosoftei era «deplin călugăr, cucernic şi blând ca un miel»”, a spus PS Părinte Varlaam Ploieșteanul în cuvântul de învățătură. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.
Duminică, la Mănăstirea Radu-Vodă, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Cântările liturgice au fost date de Grupul psaltic „Potirul” al Mănăstirii Radu-Vodă. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți despre învățăturile duhovnicești care se desprind din Evanghelia duminicală care consemnează Pilda celor poftiți la cină, de la Luca 14, 16-24.



.jpg)
