Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujiri arhiereşti în Capitală
Printre lăcaşurile de cult din Bucureşti care au îmbrăcat haine de sărbătoare în ziua Soborului Sfântului Ioan Botezătorul s-a numărat şi Biserica "Sfântul Ioan" - Moşi din Protoieria II Capitală. Cu prilejul hramului, numeroşi bucureşteni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează TRINITAS TV.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa le-a vorbit credincioşilor despre viaţa Sfântului Ioan Botezătorul. "Sfântul Ioan Botezătorul, pe care îl sărbătorim astăzi, a fost profeţit în Vechiul Testament, fiind denumit îngerul şi binevestitorul legământului celui nou, motiv pentru care în iconografie în anumite icoane Sfântul este reprezentat cu aripi asemenea îngerilor. El este ultimul şi cel mai mare prooroc din Vechiul Testament, puntea de legătură între Vechiul şi Noul Testament. El este cel care face trecerea de la vechi la nou prin cuvintele "Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor", cuvinte preluate şi de Mântuitorul Iisus Hristos ca o ştafetă, căci îndată ce Mântuitorul a pornit la propovăduire, tot aşa S-a adresat oamenilor", a explicat Preasfinţia Sa. Biserica "Sfântul Ioan" - Moşi a fost zidită în anul 1807, de-a lungul timpului fiind renovată şi restaurată în repetate rânduri. La sfârşitul Sfintei Liturghii, ctitorii şi binefăcătorii lăcaşului de cult au fost pomeniţi cu prilejul hramului, fiind oficiată slujba Parastasului. Foarte mulţi bucureşteni îndrăgesc această biserică şi pentru faptul că adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, dar şi o părticică din moaştele Sfântului Mare Mucenic Haralambie, cel de-al doilea ocrotitor al bisericii. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul psaltic "Tronos" al Catedralei patriarhale. În Duminica de după Botezul Domnului, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul a slujit la Biserica "Sfântul Elefterie" - Paraclis patriarhal.