În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Banatului
În ziua de prăznuire a Naşterii Maicii Domnului, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit la Mănăstirea Arad–Gai, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a slujit la Mănăstirea Băile Herculane, iar Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit în Parohia Timişoara-Iosefin.
Cea dintâi sărbătoare mare a anului bisericesc, Naşterea Maicii Domnului, şi ajunul acesteia au constituit pentru maicile şi pentru mulţimea pelerinilor prezenţi la Mănăstirea Arad-Gai un prilej de alese bucurii duhovniceşti. La sfintele slujbe rânduite: Vecernia şi Utrenia cu Priveghere, Taina Sfântului Maslu, în ajun şi ziua praznicului, Ceasurile liturgice, Slujba Aghesmei mici, Acatistul, Sfânta Liturghie, a participat, împreună-rugător şi înţelept dascăl, prin cuvinte calde de învăţătură, care au pătruns adânc în mintea şi inima celor prezenţi, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Înalt Preasfinţia Sa a oficiat slujba Vecerniei cu Priveghere, în ajun, şi Sfânta Liturghie arhierească, în ziua praznicului. Cuvântul de învăţătură rostit la cele două slujbe a avut ca temă locul bucuriei în viaţa creştină, ca rod al Duhului Sfânt, cu referire deosebită la cultul Maicii Domnului în Ortodoxie. Înalt Preasfinţia Sa a arătat că sentimentul bucuriei este mai mult decât un simţământ; este o stare cuprinsă în bucuria universală a creaţiei: "toată suflarea să laude pe Domnul...". Sensul moral şi dogmatic al bucuriei, adâncit în lumina Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, abundă îndeosebi în imnografia praznicelor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca de altfel în toată rânduiala slujbelor, aducând astfel credincioşilor adevărată bucurie sufletească. Prin mijlocirea aceleia de care "se bucură toată făptura, soborul îngeresc şi neamul omenesc...", cum cântă Axionul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, credincioşii găsesc bună călăuzire spre neîncetata înălţare în bucuria cea veşnică, însuşi conţinutul troparului sărbătorii arătând că bucuria este tocmai biruinţa noii Eve în raport cu cea dintâi, prin care dezlegând blestemul s-a dobândit binecuvântarea. Chiriarhul a evidenţiat totodată faptul că prezenţa monahilor şi preoţilor, ca şi a pelerinilor în această zi la mănăstire, reîmprospătează binecuvântarea venirii în lume a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, care ne-a adus tuturor bucuria mântuirii. Zi de sărbătoare în staţiunea Băile Herculane De praznicul Naşterii Maicii Domnului, Mănăstirea Băile Herculane şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. La orele dimineţii, ierarhul a fost întâmpinat în biserica mănăstirii, apoi întreg soborul de preoţi împreună cu credincioşii prezenţi au plecat în procesiune până la foişorul special amenajat pentru oficierea Sfintei Liturghii. La slujbă au participat autorităţi locale, tineri şi copii, credincioşi şi credincioase din Băile Herculane şi din împrejurimi, precum şi numeroşi turişti aflaţi în trecere sau la tratament în bine cunoscuta staţiune balneară. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic "Katharsis" al Episcopiei Caransebeşului. "Dacă anul bisericesc se încheie cu praznicul Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, şi sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, 29 august, noul an bisericesc se deschide cu acest praznic închinat Maicii Domnului. Maica Domnului, care s-a născut la plinirea vremii din sfinţii şi drepţii părinţi Ioachim şi Ana, sfinţi şi drepţi părinţi care au fost neroditori, nu au avut copii până la bătrâneţe, dar care s-au rugat toată viaţa ca Dumnezeu să le dăruiască rod pântecelui. Prin urmare, Maica Domnului, Fecioara Maria, a venit ca o binecuvântare din partea lui Dumnezeu pentru părinţii Ioachim şi Ana, în urma rugăciunilor lor insistente. Spun Sfinţii Părinţi că Sfântul Ioachim, tatăl Maicii Domnului, s-a retras în singurătate într-un munte, ca să se roage ca Dumnezeu să ridice măcar la bătrâneţe ocara din casa lor şi din familia lor, pentru că în Vechiul Testament familiile care nu aveau copii erau considerate blestemate sau uitate de Dumnezeu. Iar Sfânta şi dreapta Ana, mama Maicii Domnului, s-a retras într-o grădină şi amândoi s-au rugat insistent Atotputernicului Dumnezeu ca măcar la bătrâneţe să primească un dar, o binecuvântare, un fiu sau o fiică. După multă răbdare, rugăciune şi după multă dragoste, Dumnezeu se milostiveşte de aceştia şi le trimite binecuvântarea Sa, căci după încheierea acestei perioade, de post şi rugăciune, Ioachim revine la casa lui, iar Sfânta Ana îl aşteaptă şi iată Dumnezeu le împlineşte rugăciunea", a arătat Preasfinţitul Lucian în cuvântul de învăţătură. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de soborul de preoţi, a binecuvântat prinoasele aduse de obştea mănăstirii. Naşterea Maicii Domnului prăznuită la Timişoara Numeroşi credincioşi timişoreni au cinstit praznicul Naşterii Maicii Domnului la biserica Parohiei Timişoara-Iosefin, din Protopopiatul Timişoara I, care şi-a serbat cu această ocazie hramul. Ca în fiecare an, bucuria credincioşilor adunaţi la hram a fost încununată de prezenţa în mijlocul lor a Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Aici, ierarhul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat fiind de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu pr. paroh Ionel Popescu, vicar-administrativ al eparhiei. În cadrul slujbei, Preasfinţia Sa a hirotonit în treapta diaconiei pe teologul Ionel-Manuel Popescu. În finalul slujbei au fost oficiate parastasul ctitorilor şi preoţilor slujitori ai bisericii din cartierul timişorean Iosefin, precum şi slujba de binecuvântare a prinoaselor aduse de credincioşi cu ocazia praznicului. Totodată, au fost sfinţite două icoane ale Maicii Domnului, realizate în mozaic, ce împodobesc Capela "Sfânta Maria" de la demisolul lăcaşului de cult. În cuvântul rostit cu acest prilej, Preasfinţia Sa a transmis credincioşilor şi slujitorilor Parohiei Timişoara-Iosefin binecuvântarea şi felicitările Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, pentru râvna şi efortul neobosit al acestora în buna organizare şi desfăşurare a vieţii religioase din această parte a oraşului, prin numeroasele activităţi culturale şi social- caritative organizate în fiecare an. (Pr. Vasile Pop, diac. Nicolae Codrea, Darius Herea, George Giurgiu)