În seara zilei de duminică, 22 decembrie, la Biserica „Așezămintele Brâncovenești - Domnița Bălașa”, Paraclis Patriarhal din București, a fost organizat concertul tradițional de colinde „Legănelul lui
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
Cu prilejul sărbătorii „Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, duminică, 7 ianuarie 2018, la unele biserici din cuprinsul eparhiilor Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, ierarhii au săvârşit Sfânta Liturghie în prezenţa a numeroşi credincioşi, cărora le-au vorbit despre viaţa Sfântului Ioan Botezătorul, precum şi despre importanţa pocăinţei în vederea dobândirii vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor.
În Duminica după Botezul Domnului, de sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie la Parohia Bumbăcari, Protopopiatul Sector 5 Capitală, cu prilejul celui de-al doilea hram al bisericii acestei parohii bucureştene. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa le-a vorbit credincioşilor despre misiunea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, de a pregăti calea Domnului, şi despre îndemnul său la pocăinţă. „Venirea Mântuitorului în Galileea şi începutul propovăduirii Sale au o semnificaţie foarte profundă, şi anume că Evanghelia şi mântuirea sunt oferite tuturor oamenilor, tuturor neamurilor. Sfântul Ioan Botezătorul cerea această pocăinţă din dorinţa de a îndrepta inimile iudeilor spre Cel care avea să vină la Iordan, pentru a fi arătat lumii. Esenţa misiunii Sfântului Ioan a fost pregătirea căii Domnului. Atunci când după botez Mântuitorul se întoarce pentru a-l reîntâlni pe Ioan, acesta, Ioan Botezătorul, arătându-L pe Iisus mulţimilor a spus: Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii. În această scurtă frază, Sfântul Ioan Botezătorul, plin de Duhul Sfânt, concentrează întreaga misiune a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi anume că El a venit în lume ca să fie mielul de jertfă pentru a mântui pe toţi cei ce cred în El”, a spus Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul.
Hram la Biserica „Sfântul Ioan”-Piaţă
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat duminică Sfânta Liturghie la biserica Parohiei „Sfântul Ioan” -Piaţă, Protopopiatul Sector 3 Capitală. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor le-a vorbit credincioşilor prezenţi la hramul parohiei despre importanţa pocăinţei în vederea dobândirii mântuirii. Ierarhul a numit bisericile drept şcoli ale pocăinţei, argumentând că „slujitorii Sfintelor Altare ne amintesc cuvintele pe care le-a rostit mai întâi Sfântul Ioan Botezătorul şi pe care le-a reluat şi le-a dat conţinut şi frumuseţe Mântuitorul Iisus Hristos”. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a hirotonit un preot pe seama Parohiei Valea Plopului, Protopopiatul Vălenii de Munte, judeţul Prahova.
Slujire în Arhiepiscopia Tomisului
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul a fost prăznuit la Constanţa în biserica istorică ce îl are ca ocrotitor pe Înaintemergătorul Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de slujitori. „Această biserică a apărut printr-o jertfă frumoasă. O familie de aici, vecină, a dat din curtea sa teren pentru biserica aceasta. Până în 1989 era de fapt o biserică ascunsă, o casă, cu altar însă, care a fost o binecuvântare pentru credincioşii de aici”, a precizat Înaltpreasfinţia Sa.
Hram în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului
Credincioşii Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Piteşti au sărbătorit duminică, 7 ianuarie, hramul bisericii. Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat cu acest prilej Sfânta Liturghie arhierească, informează eparhiaargesului.ro. La final, ierarhul a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii bisericii, iar credincioșii prezenți au primit din partea parohiei diferite daruri. În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa i-a îndemnat pe cei prezenţi să aibă permanent ca model pe Sfântul Ioan Botezătorul. De asemenea, ierarhul a mulţumit credincioşilor din municipiul Piteşti pentru grija şi dragostea arătate faţă de Biserica lui Hristos, adresând și urări de sănătate celor sărbătoriți. Pentru activitatea desfășurată atât în plan pastoral-administrativ, cât și la catedra Facultății de Teologie „Sfânta Muceniţă Filoteia” din municipiul Pitești, pr. prof. Ion Popescu a primit din partea ierarhului distincția eparhială „Crucea Basarabă”. Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Piteşti a fost construită în anul 1888, pe locul unei biserici de lemn din secolul al 17-lea. Printre ctitorii principali ai acestui sfânt locaş de rugăciune se numără şi Episcopul Ghenadie al Argeşului.
Sfântul Ioan prăznuit în Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei
În ziua de prăznuire a Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, duminică, 7 ianuarie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a fost prezent la Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului eparhial de la Buzău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. La final, părintele protosinghel Calinic Marti, duhovnicul Schitului buzoian Săseni, a primit din partea ierarhului locului rangul de arhimandrit, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, a fost oficiată și o slujbă de pomenire pentru Arhiepiscopul Epifanie Norocel, care a trecut la cele veșnice în data de 7 ianuarie 2013. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a arătat că „Sfântul Ioan Botezătorul s-a distins, în viața lui pământească, printr-o seamă de virtuți: smerenia, ascultarea față de Dumnezeu, intransigența față de păcat, dar, în același timp, și îngăduința față de greutățile și neputințele oamenilor. Pe cât era de intransigent cu păcatul și cu cei care se îndârjeau să rămână în păcat, pe atât era de bun și de milostiv cu oamenii simpli. Tocmai de aceea, îl căutau toate categoriile sociale”, a subliniat chiriarhul. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul psaltic-misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei și de psalții Catedralei Voievodale.
Bucurie în Arhiepiscopia Dunării de Jos
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, biserica cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din cartierul „Micro 21” al oraşului Galaţi şi-a sărbătorit duminică ocrotitorul. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit slujba Sfintei Liturghii. În cuvântul de învățătură, ierarhul a arătat că „recunoașterea păcatelor noastre este o mare minune, întrucât pocăința cea propovăduită de Sfântul Ioan Botezătorul este începutul unei vieți noi în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii noștri, o reașezare a noastră în locul dăruit nouă de Dumnezeu. Viața cea nouă se poate vedea în lucrarea și în viețile bineplăcuților lui Dumnezeu sau ale sfinților, care pentru noi, oamenii, sunt icoane și modele demne de urmat”.
Slujiri arhiereşti în Slobozia şi Tulcea
În Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, cu prilejul Soborului Sfântului Ioan Botezătorul, biserica din municipiul Slobozia, ce îl are ca ocrotitor pe Înaintemergătorul Domnului, şi-a sărbătorit patronul spiritual. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, informează sf-esc.ro. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom pe pr. Ioan Florin Simion, consilier administrativ-bisericesc și slujitor la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia.
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit duminică, cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie în biserica din localitatea Băltenii de Sus, Protopopiatul Tulcea.