Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Slujiri arhierești și îndemnuri în prima zi a Postului Mare
În prima zi a Sfântului şi Marelui Post, ierarhi din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au săvârşit slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia a fost citită prima parte a Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Cu această ocazie, aceștia au rostit cuvinte de învăţătură cu privire la importanţa pocăinţei şi a postului în pregătirea pentru praznicul Învierii Domnului şi i-au binecuvântat pe credincioşii care au participat la sfintele slujbe.
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit slujba Pavecerniţei Mari în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Ierarhul a rostit, după rânduială, prima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, ne-a transmis părintele Rareş Bucur, consilier eparhial.
Chiriarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre importanţa postului și despre profunzimea rugăciunii Sfântului Efrem Sirul. „Postul este o baie binefăcătoare pentru sufletele noastre, căci ele se îmbăiază în apele calde ale lacrimilor, iar aceste ape calde ale lacrimilor sunt trăirile noastre în lumina, căldura, pacea, liniștea și normalitatea purității. Această baie sufletească are loc în Biserică, ce ne așteaptă cu drag pe toți într-o atmosferă mai aproape de ceea ce este atât de necesar, dincolo de lumina orbitoare a atâtor activități și fapte care nu ne fac bine. În seara aceasta am încercat să avem o privire mai atentă la noi înșine pentru ca sufletul nostru să se bucure de o atenție specială din partea lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Municipiul Slobozia
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a săvârşit slujba Pavecerniţei Mari la Catedrala Episcopală cu hramul „Înălțarea Domnului” din Slobozia, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, se arată pe site-ul sf-esc.ro.
La sfârşit, ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa călătoriei spirituale începute cu această slujbă de pocăinţă și care va continua timp de şapte săptămâni, finalitatea ei fiind Învierea Mântuitorului Hristos.
Municipiul Tulcea
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit slujba Pavecerniţei Mari şi a citit prima parte a Canonului de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul în biserica cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi” din municipiul Tulcea, se arată pe site-ul episcopiatulcii.ro.