În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujiri arhiereşti şi sfinţiri în Transilvania
În a opta duminică după Rusalii (Înmulţirea pâinilor), prima din Postul Adormirii Maicii Domnului, ierarhii din Transilvania i-au îndemnat pe credincioşi să participe intens la Sfânta Liturghie, cea mai importantă slujbă a Bisericii Ortodoxe. De asemenea, credincioşii au fost îndemnaţi să ofere sprijin material sau financiar persoanelor afectate de inundaţiile din sudul ţării, în cadrul colectei organizate de Patriarhia Română.
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Alături de ierarh a slujit un sobor de preoţi şi diaconi, iar răspunsurile au fost date de grupul vocal „Maria“.
În această zi, în biserici şi mănăstiri s-a citit pericopa evanghelică a Înmulţirii pâinilor. Cu acest prilej, cuvântul de învăţătură rostit de IPS Părinte Mitropolit Andrei a făcut referire la importanţa Sfintei Împărtăşanii, pe care Înaltpreasfinţia Sa a numit-o „ospăţul credinţei“, de care au parte toţi cei care participă la Sfânta Liturghie, cea mai importantă slujbă a Bisericii Ortodoxe: „Liturghia este slujba slujbelor, taina tainelor, cea mai importantă celebrare din biserica noastră şi ospăţ al credinţei. Ea a fost instituită de Domnul Iisus Hristos la Cina cea de Taină. Liturghia ne-a adunat şi astăzi în catedrală, ea este centrul cultului nostru ortodox“.
Tot în cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Andrei a explicat însemnătatea Sfintei Împărtăşanii pentru creştinătate: „În centrul vieţii noastre bisericeşti arde permanent focul euharistic al jertfei celei fără de sânge, prin care natura pământească se regenerează şi se converteşte în natură duhovnicească. Focul euharistic e focul dragostei lui Hristos pentru făpturile Sale. Prin Sfânta Euharistie ne sfinţim, ne purificăm, ne îndumnezeim“.
La finalul slujbei s-a făcut o colectă în bani pentru sinistraţii din sudul ţării, afectaţi de inundaţiile din ultimele zile. IPS Părinte Mitropolit Andrei i-a îndemnat pe clujeni să le fie alături semenilor greu încercaţi: „Facem apel pentru creştinii din România. Aţi văzut câte necazuri sunt în sudul ţării, de aceea, Patriarhia Română a rânduit ca în acest post să se facă o colectă. De aceea, cei care doresc să le fie aproape celor greu încercaţi, pot să o facă în acest post al Adormirii Maicii Domnului“.
Hram la Valea Gârbăului, Cluj
În Parohia „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul“ de pe Valea Gârbăului, Protopopiatul Cluj I, a fost serbat hramul sâmbătă, 2 august. Cu acest prilej, credincioşii din zonă s-au bucurat de prezenţa în parohie a IPS Părinte Mitropolit Andrei, care a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Ierarhul le-a vorbit credincioşilor despre viaţa Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în fiecare an la data de 5 august: „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul este o icoană smerită şi sfântă a ceea ce trebuie să devină un om care îl iubeşte pe Dumnezeu. A fost un tânăr foarte inteligent, a rămas orfan de mic de ambii părinţi, l-a crescut bunica sa Maria, a făcut liceul, şi după liceu toată lumea se aştepta să îmbrăţişeze o carieră universitară. N-a făcut lucrul acesta, ci în 1933, s-a călugărit la Mănăstirea Neamţ. A fost călugăr la Mănăstirea «Sfântul Sava» vreo zece ani, după aceea stareţ la Schitul «Sfântul Ioan Botezătorul» de lângă Iordan, şi apoi multă vreme s-a nevoit în Peştera «Sfinţii Ioachim şi Ana» de lângă Mănăstirea Hozeva. În 1960, Dumnezeu l-a chemat la Sine. Moaştele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul au fost descoperite 20 de ani mai târziu. Trupul său este întreg, ca şi atunci când a fost înmormântat“.
La finalul slujbei, delegaţia de la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, în frunte cu IPS Părinte Mitropolit Andrei, a vizitat şantierul bisericii parohiale, aflată în construcţie. În prezent se zidesc pereţii locaşului de cult, iar slujbele sunt oficiate la demisolul special amenajat. Parohia „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul“ de pe Valea Gârbăului a fost înfiinţată în urmă cu trei ani.
Sfinţire la Poiana Sohodol, Alba
În Duminica a opta după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea „Înălţarea Domnului“ din localitatea Poiana Sohodol, judeţul Alba, prilej cu care a resfinţit biserica acestei vetre monahale. După ce ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de resfinţire a sfântului locaş, a urmat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
În cuvântul de învăţătură, IPS Arhiepiscop Irineu a explicat credincioşilor care este legătura dintre pâinile înmulţite de Domnul Iisus Hristos şi Sfânta Euharistie şi care sunt efectele ei minunate în viaţa oamenilor care o primesc. De asemenea, i-a încurajat pe cei prezenţi să nu îşi piardă niciodată nădejdea, deoarece întotdeauna când apelează la ajutorul lui Hristos, puţinul fiecăruia se înmulţeşte şi devine belşug.
Schitul din comuna Sohodol, judeţul Alba, din Munţii Apuseni, este aşezat 13 kilometri sud-vest de oraşul Câmpeni. Biserica are o frescă realizată de maestrul Mihai Moroşan între anii 1966-1972. În ultimii ani, biserica a îmbrăcat o haină nouă, prin ample lucrări de reabilitare şi înfrumuseţare.
Slujiri arhiereşti în Hunedoara
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în Parohia Sălişte, Protopopiatul Brad.
Ierarhul a binecuvântat şi lucrările ce s-au făcut la biserica cu hramul „Bunavestireââ şi a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Adrian Emil Jurca, pe seama bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriilââ din Parohia Grid, Protopopiatul Orăştie. La finalul slujbei, PS Episcop Gurie a acordat gramate de mulţumire tuturor celor implicaţi în lucrările de restaurare a sfântului locaş.
Sâmbătă, 2 august, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolaeââ din Deva. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit celor prezenţi despre misiunea preotului şi a familiei sale în parohie.
PS Vasile Someşanul la Bistriţa
Persoanele vârstnice de la Aşezământul „Sfântul Vasile cel Mare“ din Bistriţa au fost vizitate în duminica a 8-a după Rusalii de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Din sobor au făcut parte protopopul Alexandru Vidican şi arhidiaconul Vartolomeu de la Constanţa, cu aprobarea Înaltprasfinţitului Arhiepiscop Teodosie, după cum a precizat părintele Sorinel Moldovan de la Aşezământul „Sfântul Vasile cel Mare“ din Bistriţa.
PS Vasile Someşanul a vorbit beneficiarilor centrului de la Bistriţa despre importanţa participării la Sfânta Liturghie: „Sfânta Liturghie este cea mai importantă dintre slujbele Sfintei noastre Biserici, pentru că ea ne susţine viaţa noastră sufletească şi nu ne lasă să ne înstrăinăm de Acela care ne spune: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi (Ioan 6, 54)“. De asemenea, ierarhul a acordat două diplome de „Aleasă cinstire“ pentru doi credincioşi care s-au implicat în buna desfăşurare a activităţilor de la aşezământul de vârstnici sfinţit în urmă cu 13 ani.
Duminică, de la ora 16:00, PS Vasile Someşanul a săvârşit Paraclisul Maicii Domnului în filia Jelna, a Parohiei Ghinda din Protopopiatul Bistriţa, apoi a binecuvântat noua biserică pentru a se putea sluji înăuntru.
Slujiri în Maramureş şi Sătmar
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Parohia Firiza, Protopopiatul Baia Mare. Sâmbătă, 2 august, ierarhul a oficiat slujba de binecuvântare pentru lucrările ce s-au făcut la biserica veche din Parohia Petin, Protopopiatul Satu Mare, apoi a oficiat Sfânta Liturghie. După slujbă, PS Iustin Sigheteanul a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică de zid cu hramurile „Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“.
Parohul Claudiu Boldan, în semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară şi edilitar-gospodarească, a primit rangul de sachelar, iar binefăcătorii au primit diplome de vrednicie. (Pr. Florin Croitoru, pr. Sergiu Nicolae Succurro, Alexandra Andereş)