În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujiri şi sfinţiri în Transilvania, în prima duminică din an
Sfânta Liturghie oficiată în prima duminică a noului an a adunat pe credincioşi la Catedralele eparhiale, la bisericile de parohie sau de la mănăstiri, pentru a se ruga şi pentru a primi binecuvântare cu doar câteva zile înainte de praznicul Bobotezei. Prin predicile rostite, credincioşii au aflat mai multe despre rolul Sfântului Ioan Botezătorul în lucrarea de mântuire a lumii.
Sute de credincioşi din Sibiu şi din împrejurimi au participat la Sfânta Liturghie din prima duminică a noului an, oficiată la Catedrala mitropolitană din Sibiu de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. În soborul slujitor s-au aflat preoţii şi diaconii de la Catedrala mitropolitană, dar şi cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“.
La Sfânta Liturghie a participat şi preşedintele României, Klaus Werner Johannis, împreună cu mai multe oficialităţi locale şi centrale. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici“ a Catedralei mitropolitane, dirijată de diac. asist. univ. dr. Dan Streza.
Foarte mulţi credincioşi prezenţi la Sfânta Liturghie au primit împărtăşania cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos şi s-au rugat în această primă duminică din an pentru a primi ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu în toate împrejurările vieţii.
Descoperirea lui Mesia
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care a fost prezentată misiunea Sfântului Ioan Botezătorul de a pregăti venirea lui Mesia, de a-L vesti pe Mântuitorul Iisus Hristos. Mai apoi, ierarhul a vorbit despre legătura dintre praznicul Crăciunului şi Bobotează.
„Cele două praznice au o origine comună. Ele nu sunt doar puse una lângă alta pentru a exprima ordinea temporală, succesiunea evenimentelor. Până în secolul al IV-lea, Crăciunul şi Boboteaza se serbau la aceeaşi dată, în 6 ianuarie. Abia după aceea, din Occidentul creştin s-a luat data de 25 decembrie pentru Crăciun, pentru că s-au făcut calcule pentru a afla când a fost realizat recensământul la care a participat şi familia sfântă. Noi am dat Occidentului sărbătoarea Botezului Domnului, care are aceeaşi semnificaţie şi amândouă erau numite «Epifania», sau descoperirea lui Dumnezeu. Atât Naşterea Domnului, cât şi Botezul Domnului ni-L descoperă pe Dumnezeu, pe care Vechiul Testament nu L-a cunoscut deplin“, a spus Părintele Mitropolit.
Ierarhul i-a mulţumit la final preşedintelui Klaus Werner Johannis pentru participarea la slujba din prima duminică din an, oficiată la Catedrala mitropolitană din Sibiu, şi a subliniat datoria pe care Biserica o are de a cinsti şi de a se ruga pentru conducătorii ţării.
„Dumnezeu rânduieşte ca binele pe care îl are în plan să fie transpus în viaţă prin oameni rânduiţi de El. De aceea, rugăciunea făcută de noi este una responsabilă“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
Sfinţire în cartierul clujean Grigorescu
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din cartierul clujean Grigorescu a fost târnosită în duminica dinaintea Botezului Domnului, de către Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei, ierarhul a evidenţiat importanţa sfinţirii unei biserici, moment în care Duhul Sfânt se pogoară peste biserică şi peste întreaga comunitate, totul fiind plin de har şi de binecuvântare, după ce, atât pe dinauntru, cât şi pe dinafară, biserica a fost unsă cu Sfântul şi Marele Mir, iar în masa altarului s-au aşezat moaşte de mucenici.
„Pentru toată truda de aici îl felicităm pe părintele protopop şi pe toţi cei care l-au sprijinit în această lucrare“, a spus IPS Mitropolit Andrei.
După târnosirea bisericii, soborul de preoţi în frunte cu IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia au fost săvârşite şi două hirotonii, de diacon şi preot. Răspunsurile la slujbă au fost date de corul din Parohia Vălenii Şomcutei, Protopopiatul Chioar, judeţul Maramureş.
În cadrul cuvântului de învăţătură IPS Părinte Mitropolit Andrei a vorbit despre pregătirea căii Domnului, la prima şi la a doua Sa venire pe pământ, pornind de la citatul din Isaia: „Gătiţi Calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui“.
Ierarhul a citat în cadrul predicii şi din cartea Apocalipsei, făcând referire la semnele celei de-a doua veniri a Mântuitorului Hristos, îndemnându-i pe credincioşi la o sinceră şi adevărată pocăinţă.
Diplome şi distincţii pentru binefăcători
La finalul Sfintei Liturghii, după cuvântul de mulţumire adresat de parohul acestei biserici, care este şi protopopul de Cluj II, Gheorghe Braica, IPS Mitropolit Andrei a înmânat diplome de „Aleasă cinstire“ tuturor celor care s-au implicat în ridicarea bisericii.
„Crucea Transilvană“, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului a fost oferită epitropului bisericii, Liviu Potra şi prof. univ. Vasile Păcuraru, iar ordinul „Sfinţilor Martiri Brâncoveni“ a fost oferit din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, părintelui Gheorghe Braica.
„Aici, în biserica aceasta ne vom găsi uşurare sufletească. Vom cultiva sentimentul dependenţei noastre de Dumnezeu, pentru că nu suntem fără Părinte Ceresc, nu suntem rezultatul hazardului, ci suntem fiii lui Dumnezeu. Aici ne vom boteza copiii noştri, aici ne vom cununa tinerii noştri, aici ne vom aduce aminte de moşii, de bunicii şi de părinţii noştri şi vom face o rugăciune, un Parastas pentru ei, iar cu toate acestea, nu avem altceva de făcut decât să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am realizat până acum“, a spus pr. Gheorghe Braica. Construcţia bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din cartierul clujean Grigorescu a început în anul 1995, iar lucrările s-au derulat pe parcursul a 19 ani, conform celor precizate de parohul bisericii, Gheorghe Braica.
Slujbă arhierească la Şimleu Silvaniei
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din cadrul Unităţii Militare din Şimleu Silvaniei.
Alături de Preasfinţia Sa au mai făcut parte din sobor Dan Haiduc, protopopul Şimleului Silvaniei, Ioan-Adrian Crâşmaru, slujitor la biserica militară, părintele Cristian Crişan, de la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Şimleu Silvaniei, părintele Cosmin Rus, de la Parohia Pusta şi părintele Cristian Toma, de la Parohia Criştelec. În ciuda ninsorii de afară locaşul de cult a fost neîncăpător pentru credincioşii prezenţi la slujbă în această zi.
Unitatea Militară din Şimleu Silvaniei beneficiază de asistenţă religioasă din anul 2004, când a fost numit aici ca preot slujitor Ioan-Adrian Crâşmaru. Iniţial slujbele religioase au fost săvârşite într-o capelă amenajată în incinta bibliotecii, ca mai apoi să înceapă ridicarea unei biserici din lemn. Aceasta a prins contur în mod special cu sprijinul material al cadrelor militare, care lunar au contribuit din propriul salariu pentru construcţia bisericii, aşa încât în anul 2011 aceasta era deja ridicată. Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost târnosită de către Preasfinţitul Episcop Petroniu la data de 3 iulie 2011, în prezenţa cadrelor militare şi a personalului civil angajat, a oficialităţilor judeţene şi locale, precum şi a credincioşilor din oraşul Şimleu Silvaniei. (Arhid. Adrian Onica, Ştefan Mărculeţ, Andreea Pâgleşan)