Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sobor de arhierei la Catedrala „Madona Dudu“
Duminică, 30 ianuarie, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, Mitropolitul Olteniei şi decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala "Madona Dudu" din Craiova, alături de membrii Sinodului Mitropolitan, cu ocazia hramului Sfinţilor Trei Ierarhi.
Manifestările dedicate Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, au început la Craiova în după amiaza zilei de sâmbătă, 29 ianuarie, prin săvârşirea Vecerniei unită cu Litia, de către un sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, la Catedrala "Madona Dudu". După slujba religioasă, la Filarmonica "Oltenia" a avut loc o întrunire festivă în cadrul căreia prof. univ. dr. Pavel Chirilă a prezentat bilanţul activităţilor academice desfăşurate în anul 2010 la Facultatea de Teologie din Craiova. Dintre realizările anului precedent s-au menţionat: Şcoala doctorală care a primit acreditare pentru specializările teologie dogmatică şi istorie bisericească, procentul de peste 70% din cadrele didactice care au beneficiat sau beneficiază de burse de studiu în străinătate, alegerea IPS Părinte Irineu ca membru de onoare al Academiei Române, participările profesorilor şi studenţilor la simpozioane, seminarii, conferinţe interne şi internaţionale, cursurile de vară organizate la Mănăstirea Tismana şi cursurile postuniversitare de asistenţă socială organizate în premieră de Facultatea de Teologie din Craiova. În continuare, lector univ. dr. Gelu Călina a evocat viaţa şi opera teologică a Sfinţilor Trei Ierarhi. Momentul festiv s-a încheiat printr-un scurt recital de cântece religioase susţinut de corul Facultăţii de Teologie, condus de părintele lector univ. dr. Ion Bârnea. În cuvântul rostit la final, IPS Părinte Mitropolit Irineu a punctat principalele priorităţi pentru anul 2011. "Nădăjduim să avem bucuria definitivării noului sediu al Facultăţii de Teologie şi să ne mutăm în casă nouă. Este principala noastră dorinţă anul acesta şi sperăm ca Sfinţii Trei Ierarhi să ne ajute, iar Bunul Dumnezeu să împlinească rugăciunile noastre", a spus IPS Irineu. "Să-L primim pe Hristos cu inima deschisă" A doua zi, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de membrii Sinodului Mitropolitan: PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, şi Preasfinţitul Emilian, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, în frunte cu IPS Părinte Irineu, înconjuraţi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. La final, IPS Irineu a tâlcuit pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie, evidenţiind nevoia noastră de a fi împreună cu Dumnezeu, asemenea lui Zaheu vameşul. În concluzie, Mitropolitul Olteniei i-a îndemnat pe cei prezenţi să-L primească pe Mântuitorul Hristos "cu inima deschisă": "Şi noi dorim să-l avem pe Mântuitorul în inima noastră pentru a ne sfinţi viaţa şi, atunci când primim Sfânta Împărtăşanie, să cerem ca El să intre în casa noastră, chiar dacă aceasta este uneori risipită şi chiar ruinată de atâtea păcate şi griji lumeşti. De aceea, ne spune Mântuitorul Hristos: "Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu". Deci, numai o inimă curăţită de patimile şi stricăciunile acestei lumi îl poate vedea pe Dumnezeu, îl poate primi ca pe un Părinte şi Ocrotitor. Aşadar, trebuie să avem permanent în minte acest exemplu, al vameşului care a făcut pocăinţă din toată inima, pentru a merge drept pe cărarea mântuirii". În cadrul Sfintei Liturghii, lect. univ. dr. Gelu Călina, cadru didactic al Facultăţii de Teologie din Craiova, a primit Taina Hirotoniei întru diacon, pe seama Catedralei "Madona Dudu".