La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Sprijin financiar pentru Parohia Mălainiţa din Timoc
Românii ortodocşi din satul Mălainiţa de pe Valea Timocului vor avea în perioada următoare şi un aşezământ social, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni acordând un sprijin financiar pentru acesta. Astfel, pe lângă biserica cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Sfânta Parascheva", va exista şi un aşezământ în care românii vor putea participa la cateheze sau la diferite activităţi sociale, informează TRINITAS TV, citat de basilica.ro. "Este un proiect pe care l-am început anul trecut printr-o cerere care a fost aprobată de către departament pentru demararea construcţiilor unei clădiri lângă biserica din Mălainiţa. Aceasta va fi un centru duhovnicesc şi spiritual al românilor din Timoc", a spus Părintele Boian Alexandrovici, Parohul Bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Sfânta Parascheva", Mălainiţa - Timoc.
În cadrul aşezământului se vor putea organiza diverse activităţi sociale şi catehetice. În Serbia trăiesc peste 300.000 de români. Biserica din satul Mălainiţa a fost ridicată în anul 2004. Investiţiile făcute la Mălainiţa vor da posibilitatea românilor din Serbia de Nord-Est să-şi înmulţească bisericile în acest spaţiu unde, după 1833, cele ridicate de domnitorii români şi comunităţile locale le-au fost confiscate.