În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sprijin pentru pelerinii care au așteptat la rând pe Colina Patriarhiei
Pentru ca așteptarea credincioșilor pe drumul spre baldachinul cu sfintele moaște să fie mai ușoară, pe tot parcursul pelerinajului de pe Colina Bucuriei, sectoarele social-filantropice ale Administrației Patriarhale și Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și protopopiatele din cadrul eparhiei au oferit pelerinilor hrană, apă, cafea și ceai. Prezența acestora, an de an, pe Colina Bucuriei, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a devenit un obicei și un prilej de bucurie atât pentru donatori, cât și pentru credincioși.
Pentru credincioșii care s-au închinat în aceste zile la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, și ale Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, orele de așteptare au trecut mai ușor datorită hranei pe care au primit-o din partea reprezentanților protoieriilor din cuprinsul eparhiei, sub coordonarea sectoarelor social-filantropice ale Administrației Patriarhale și Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În ziua de vineri, 25 octombrie, protopopiatele Câmpina, Ploiești Nord și Ploiești Sud au oferit hrană credincioșilor care au venit să se închine sfintelor moaște.
„Cu sprijinul tuturor protoieriilor din cuprinsul eparhiei, în fiecare zi, pe parcursul desfășurării acestui eveniment, am oferit hrană rece și caldă, iar pe timpul nopții, pelerinii veniți să se închine pe Dealul Patriarhiei au primit ceai cald. Încă din prima zi au fost foarte mulţi credincioși aici. Au așteptat la rând câteva ore bune, iar acest mic gest de caritate din partea tuturor celor implicați, de la parohii, protoierii și de la Centrul eparhial, a fost bine-venit. De asemenea, la Liceul «Ion Creangă» din Capitală a existat și un spațiu de cazare pentru pelerinii veniți de departe și care nu au avut unde să înnopteze, cărora le-am oferit hrană caldă. Au fost mobilizați foarte mulți oameni, atât angajați, cât și voluntari. Pe timpul nopții, cu sprijinul organizațiilor de tineret ASCOR, LTCOR, dar și al membrilor organizațiilor persoanelor cu deficiențe de auz, a fost asigurată furnizarea ceaiului, pentru că au fost temperaturi scăzute”, a spus părintele Ionuț Iordăchescu, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Sâmbătă, după Sfânta Liturghie, ostenitorii și voluntarii din cadrul protoieriilor Ilfov Nord și Urlați și cei ai protoieriilor sectoarelor 1, 2 și 3 Capitală au împărțit închinătorilor hrană, ceai și cafea, iar duminică, în cea de-a treia zi, hrana și permanenta asistență a pelerinilor au fost asigurate de protopopiatele Vălenii de Munte, Ilfov Sud, precum și de către protopopiatele sectoarelor 4, 5 și 6 Capitală.
În fiecare noapte, între orele 22:00 și 6:00, ceaiul a fost distribuit de către voluntarii ASCOR și LTCOR, coordonați de Sectorul social-filantropic și Sectorul învățământ și activități cu tineretul.
La împărțirea porțiilor de hrană, au ajutat asistenții sociali din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor. „În fiecare an suntem alături de pelerini cu hrană caldă, hrană rece pe timpul zilei, iar pe timpul nopții le oferim ceai cald. Am avut și produse de patiserie, pe care le-a dat zilnic cafeteria «Misionarul» a Centrului social «Sfântul Apostol Andrei». Am oferit hrană pe toată perioada, până la ultimul pelerin, la fel și ceai, apă, fructe și cafea”, a precizat părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal la Sectorul social-filantropic al Administrației Patriarhale.