Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Strategii naţionale antidrog, discutate la Sâmbăta de Sus
Arhiepiscopia Sibiului şi Centrul Naţional Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere din Sibiu, au organizat luni, 15 octombrie, la Mănăstirea "Brâncoveanu" de la Sâmbăta de Sus, un simpozion naţional dedicat acţiunilor de prevenire şi combatere a consumului de stupefiante. Au fost susţinute referate de specialitate şi s-a discutat despre colaborarea dintre Biserică şi centrul amintit în combaterea consumului de droguri.
Lucrările simpozionului s-au desfăşurat în aula Academiei Teologice de la mănăstirea amintită, în prezenţa Preasfinţitului Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi a chestorului Sorin Oprea, directorul Centrului Naţional Antidrog. Moderatorul simpozionului a fost consilierul social din Arhiepiscopia Sibiului, pr. Nicolae Rusu, o contribuţie majoră la organizarea acestui eveniment având Departamentul Social din eparhia amintită. Între invitaţii simpozionului s-au numărat şi protopopi din Arhiepiscopia Sibiului, preoţi din parohiile eparhiei organizatoare şi din Arhiepiscopia Alba Iuliei, cadre didactice de la Facultăţile de Teologie Ortodoxă din Sibiu şi Alba Iulia, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene. Mesajul Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a fost transmis de PS Episcop Andrei Făgărăşeanul. "Suntem deplin conştienţi că această lucrare misionar-pastorală şi socială, deopotrivă, nu poate aduce rezultate optime decât dacă este realizată prin colaborare interprofesională, prin solidaritate umană, prin coeziune sufletească şi mai ales prin comuniunea tuturor în rugăciune către Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al sănătăţii noastre. De aceea, Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul Social, se va strădui să implementeze şi să dezvolte programe sociale împotriva consumului de stupefiante şi să antreneze un număr cât mai mare de slujitori ai Bisericii la activităţi specifice de prevenire", a subliniat IPS Mitropolit Laurenţiu în mesaj. Colaborare în campaniile antidrog Au urmat salutul chestorului Sorin Oprea şi prezentarea unei lucrări de specialitate, în care au fost sintetizate informaţiile referitoare la consumul de droguri în România ultimilor 20 de ani, precum şi la traficul de stupefiante şi pericolele dependenţei de aceste substanţe. "De fiecare dată ne gândim că putem face mai mult pentru semenii noştri care au avut această scăpare, pentru că aşa trebuie să-i considerăm pe aceşti oameni. Dumneavoastră, prin implicarea în comunităţile păstorite, trebuie să fiţi promotorii a ceea ce înseamnă aducerea pe calea adevărului, pe calea cea bună şi dreaptă", a subliniat chestorul Sorin Oprea în cuvântul către participanţi. Mai amintim prezentarea pr. lect. univ. dr. Ioan Mihai Dan de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, referat intitulat "Distorsiunile sistemului de valori, cauză a comportamentului adictiv", cuvântul pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, lucrarea pr. lect. univ. dr. Jan Nicolae, numită "Drogurile cotidiene şi culturile minciunii. Elemente catehetice pentru cultivarea integrităţii şi discernământul tinerilor", contribuţia directorului executiv adjunct de la Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, Adela Morar, a şefului Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, cms. şef Traian Berbeceanu, a inspectorului de poliţie Lucian Ghidiu şi a conf. univ. dr. Sebastian Moldovan. Simpozionul s-a încheiat cu o masă rotundă, un bun prilej pentru reprezentanţii instituţiilor implicate în campaniile antidrog de a elabora strategii de colaborare şi de a-şi împărtăşi experienţele din domeniu.