În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Suntem chemaţi să ajungem acolo unde Tatăl nostru ne aşteaptă“
"Nu suntem chemaţi doar să fim mai buni, să trăim în pace şi înţelegere cu aproapele nostru, nu suntem chemaţi doar să-L iubim pe Dumnezeu, ci să ne şi unim cu Dumnezeu. (...) Acesta este scopul vieţii noastre, în afara căruia mai mult sau mai puţin rătăcim", a fost unul dintre îndemnurile adresate de arhim. Nichifor Horia tinerilor, elevilor şi studenţilor participanţi la conferinţa organizată de ASCOR Galaţi.
În cadrul activităţilor din Postul Mare organizate de filiala Galaţi a Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR) se numără şi tradiţionalele întâlniri duhovniceşti ale tinerilor studenţi din universităţile gălăţene, ale elevilor seminarişti şi ale altor elevi din liceele oraşului de la Dunăre. "Perioada liturgică şi duhovnicească în care sunt încadrate, precum şi renumiţii invitaţi ai Bisericii noastre - oameni duhovniceşti extrem de căutaţi şi apreciaţi de tineri, foarte deschişi spre problemele lor şi pricepuţi în a le vorbi pe limbajul lor - transformă aceste întâlniri în dialoguri de suflet, temele abordate fiind extrem de apreciate de tinerii care îşi deschid uşor sufletul într-un astfel de context", spune preşedintele ASCOR Galaţi, Codruţ Mirică. O primă întâlnire de acest gen a avut loc joi, 15 martie, când ASCOR Galaţi a deschis seria conferinţelor ce urmează să aibă loc pe întregul parcurs al Postului Mare. "Am avut deosebita bucurie de a-l avea ca oaspete pe arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi, un părinte extrem de iubit în rândul tinerilor noştri şi, nu în ultimul rând, un absolvent al Facultăţii de Mecanică din Galaţi şi unul dintre oamenii care au pus bazele Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi Români în oraşul nostru", a subliniat preşedintele ASCOR Galaţi. "Nu sufăr să ador creatura, ca unul ce sunt creatură" La conferinţa ce a avut ca temă "Pocăinţa - calea întoarcerii spre Casă", desfăşurată în Aula Magna a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, au participat circa 300 de elevi şi studenţi, interesaţi şi preocupaţi de modul în care trebuie parcurs Postul Paştilor, pentru ca, într-o întoarcere efectivă "acasă", să poată primi şi simţi cu adevărat lumina şi bucuria Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. "Am pornit această minunată întâlnire cu tinerii prezenţi la conferinţă de la un citat din Sfântul Grigorie Teologul care spunea: "Nu sufăr să ador creatura, ca unul ce sunt creatură, dar am primit poruncă să fiu Dumnezeu". De aici, am mers pe firul ideii că pocăinţa lăuntrică şi concretizarea ei în Taina Spovedaniei şi a Euharistiei îşi au ca ultim temei această chemare pe care noi trebuie să o conştientizăm. Nu suntem chemaţi doar să fim mai buni, să trăim în pace şi înţelegere cu aproapele nostru, nu suntem chemaţi doar să-L iubim pe Dumnezeu, ci să ne şi unim cu Dumnezeu. Euharistia însăşi exprimă dorul omului de a se uni cu Dumnezeu şi răspunsul Lui la chemarea ce desăvârşeşte plinătatea iubirii dumnezeieşti", a spus arhim. Nichifor Horia. "Acesta este scopul vieţii noastre, în afara căruia mai mult sau mai puţin rătăcim" La întrebarea "unde ne este casa şi care este calea spre această casă?", prilejuită de tema principală a conferinţei, arhim. Nichifor Horia a subliniat faptul că locul unde suntem chemaţi cu toţii să ajungem "este acela unde Tatăl nostru ne aşteaptă". "Ce ne este casa? Casa înseamnă încrederea şi dragostea familiei, locul unde ne este tatăl şi mama. Sfântul Ioan Botezătorul spune: "Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor", dar nu defineşte ce este împărăţia cerurilor, dovadă că oamenii timpului său o recunoşteau şi o aşteptau. Până la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cei care păstrau învăţăturile dreptei credinţe, iudeii, nu îndrăzneau să-L numească sau să-I scrie numele. Iată că Mântuitorul este cel care vine şi ne învaţă să-L numim pe Dumnezeu "Tatăl nostru", spunându-ne că suntem cu toţii chemaţi să fim fii ai lui Dumnezeu. De aceea, întoarcerea noastră spre casă înseamnă întoarcerea la împărăţia cerurilor. Acesta este scopul vieţii noastre, în afara căruia mai mult sau mai puţin rătăcim", a fost unul dintre îndemnurile adresate de arhim. Nichifor Horia tinerilor ascoreni, elevilor şi studenţilor din Galaţi .