Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Tabără de limba elină la Mănăstirea Oaşa
Mănăstirea Oașa, în parteneriat cu Fundația Humanitas Christiana, găzduiește în perioada 17-24 septembrie a 7-a ediție a taberei de limba elină. Corpul didactic este alcătuit din Octavian Gordon, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, coordonator al taberelor de limba elină, părintele Mihail și sora Cristina de la Mănăstirea Oașa, Valentin Cocan, clasicist și teolog (drd. al FTOUB, sub îndrumarea conf. univ. dr. Adrian Lemeni) și, ocazional, Ilie Stănuș, filolog elenist.
„Prima ediție a avut loc în toamna lui 2021. Dintre participanții la prima ediție, o parte au ajuns acum la nivel avansat, revenind la toate sau aproape toate edițiile și, desigur, consolidându-și cunoștințele și prin eforturi individuale între tabere. Începătorii și intermediarii sunt instruiți după metoda propusă de manualul Hermaion. Discovering Ancient Greek Step by Step, alcătuit de Jean-Victor Vernhes, iar cei avansați parcurg texte cu un grad sporit de dificultate, de unde învață, aplicat, lexic și noțiuni avansate de sintaxă”, ne-a transmis lect. dr. Octavian Gordon.
Cursurile sunt gratuite, iar cazarea și masa sunt, de asemenea, oferite cu titlu gratuit de mănăstire. Participanții trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani şi plătesc o taxă simbolică de 20 de lei pentru mărunte cheltuieli organizatorice, iar costurile de transport și le asigură singuri.



.jpg)
