În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Tabăra de vară „Sfinţii, modele de urmat“, la Mănăstirea Secu
La Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ va începe astăzi, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prima ediţie a Taberei de vară "Sfinţii, modele de urmat". Evenimentul se va derula prin purtarea de grijă a arhimandritului Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, la iniţiativa şi sub coordonarea ierod. Hrisostom Filipescu şi ierod. Iustin Câmpanu. Această tabără va aduna 15 studenţi de la diferite facultăţi din Iaşi, o parte dintre ei fiind deja membri activi ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Iaşi. În cadrul taberei, participanţii vor avea un program dinamic şi atractiv. Dintre activităţile principale menţionăm: participarea la Sf. Liturghie, prezentarea Mănăstirii Secu (istoric, muzeu, biserică, paraclise, bibliotecă), jocuri de cunoaştere, prezentarea personalităţii Sfântului Cuv. Paisie Velicicovski de la Neamţ (stareţ al Mănăstirii Secu între anii 1775-1779), seminarii de discuţii pornind de la un citat scripturistic reprezentativ pentru tineri, ateliere de metanii, prezentarea personalităţii Sfântului Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei, ocrotitorul studenţilor, elevilor şi al tinerilor, jocuri de comunicare, filme documentare şi discuţii pe marginea lor, prezentări media şi PowerPoint, drumeţii la mănăstirile din zonă, foc de tabără, precum şi alte surprize. În două zile diferite se vor desfăşura şi două conferinţe în care sunt invitaţi maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Iaşi, şi protos. Nicodim Petre, secretar la Cancelaria eparhială a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. "Tabăra de vară de la Mănăstirea Secu ne invită să descoperim faptul că într-o lume în care valorile şi modele se pot schimba în funcţie de vânturile şi valurile acestei vieţi efemere sau ne pot înşela aşteptările, sfinţii rămân totuşi mereu prietenii noştri şi, mai mult decât atât, în orice timp şi spaţiu ei sunt un exemplu prin pilda vieţuirii lor. Sf. Ioan Hrisostom spunea că îi putem cinsti pe sfinţi imitându-i... Această tabără doreşte să aducă lumină în inimile tinerilor, pentru a redescoperi frumuseţea prieteniilor curate şi dezinteresate şi a înţelege că virtutea se învaţă şi că merită să trăieşti şi să dăruieşti bucurii sfinte", a declarat ierod. Hrisostom Filipescu, bibliotecarul Mănăstirii Secu.