La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Tabăra studenţească „Credinţă şi neam“
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Timişoara, cu sprijinul Arhiepiscopiei Timişoarei şi al Mănăstirii Fârdea, desfăşoară în perioada 13-17 august prima ediţie a taberei „Credinţă şi neam“. Aceasta are loc la Mănăstirea Fârdea, în apropierea lacului de acumulare Surduc din judeţul Timiş.
Tabăra de la Fârdea, intitulată „Credinţă şi neam“, este la prima ediţie a taberelor studenţeşti organizate de ASCOR Timişoara în Banat.
„Vrem să aducem mai aproape şi tinerilor din Banat bucuria şi învăţăturile pe care le-am primit în timpul taberelor de la Oaşa, judeţul Alba. Vrem ca de acum încolo să organizăm mai multe astfel de tabere în regiunea noastră, care la un moment dat să fie tabere naţionale, nu doar regionale. Această tabără se înscrie în activităţile pe care le desfăşurăm în cadrul asociaţiei noastre, este o tabără organizată de tineri pentru tineri. Nu facem nimic fără a fi cu gândul la Dumnezeu coborât pe pământ, adică aproapele nostru, iar cel mai aproape de noi sunt prietenii, colegii, vecinii, tinerii de lângă noi. „Tinere, ţie-ţi zic scoală-te!“ (Luca 7, 14) este lozinca noastră. Conştientizăm rolul important al tinerilor în societate şi în Biserică şi ne valorificăm talanţii spre folosul celorlalţi. Noi promovăm valorile româneşti, le redescoperim şi le aducem la suprafaţă pentru a fi apreciate. Vrem să ne recâştigăm identitatea pierdută şi credinţa în Dumnezeu, păstrată cu atâta sfinţenie de strămoşii noştri, pentru că astfel vom şti cine suntem, şi mai ales cine am putea fi“, a precizat Andreea Codruţa Cîrjă, reprezentant ASCOR Timişoara.
Seri de dialog duhovnicesc
În mijlocul tinerilor vor fi prezenţi Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, ierom. Nectarie de la Mănăstirea Româneşti şi ierom. Maxim Anton, duhovnicul Mănăstirii Fârdea, care le vor vorbi în cadrul unor întâlniri despre legătura strânsă şi de nedespărţit dintre credinţa creştin-ortodoxă şi neamul românesc. Programul taberei constă în integrarea studenţilor în viaţa mănăstirii prin participarea la sfintele slujbe şi la ascultări, dar şi organizarea unor drumeţii în apropierea mănăstirii. În data de 15 august, la prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, când aşezământul monahal de aici îşi va serba hramul, tinerii ascorişti vor da răspunsurile la Sfânta Liturghie arhierească, îmbrăcaţi în straie populare.
„Scopul acestei tabere este conştientizarea legăturii fireşti care există între credinţa creştin-ortodoxă şi neamul românesc. În privinţa poporului nostru, credinţa şi neamul se află în comuniune. Noi am apărut în istorie ca neam încreştinat dinainte de a ne forma ca şi popor, dovada comuniunii dintre cele două virtuţi o găsim în folclor, în creaţia costumelor noastre populare, unde cel mai des semn întâlnit este crucea, în imnul nostru naţional, unde se face referire la credinţa neamului, precum şi în arhitectura noastră, unde o casă avea întotdeauna trei încăperi, cifra trei simbolizând perfecţiunea în unitate, aşa cum o găsim la Dumnezeu. În concluzie, împreună cu cei trei invitaţi, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, ieromonahul Nectarie şi ieromonahul Maxim, ne propunem să descoperim această legătură între credinţă şi neamul românesc în sufletele studenţilor şi elevilor“, a menţionat Cristian Dumitru Covercă, reprezentant ASCOR Timişoara.