La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Tabere pentru tineri la Mănăstirea Oașa, judeţul Alba
Arhiepiscopia Alba Iuliei și Mănăstirea Oașa au organizat recent mai multe tabere dedicate tinerilor. În perioada 8-17 august, la Mănăstirea Oașa a avut loc o nouă ediție a Taberei Naționale „Părintele Teofil Părăian”, care a reunit 250 de tineri cu vârste cuprinse între 19 și 35 de ani din toată ţara. Tinerii au participat la Sfânta Liturghie, s-au implicat în activitățile gospodărești şi au învăţat muzică psaltică. De asemenea, au participat la slujba Vecerniei și la conferințe. Între invitaţii care le-au vorbit tinerilor s-au aflat pr. Nicolae Tănase de la Valea Plopului, Felix Tătaru, președinte al Asociației SuperTeach și al GMP Group, Eusebiu Burcaș, lider al antreprenorilor ortodocși din comunitatea Claro, pr. prof. dr. Vasile Vlad, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, pr. lect. dr. Oliviu Botoi, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
Tinerii au ascultat şi cuvintele de învăţătură ale monahilor de la Mănăstirea Oașa, arhimandritul Iustin Miron, ieromonahul Pantelimon Șușnea, protosinghelul Silvan Cablea și ieromonahul Avraam Iancu. Printre activităţile taberei s-au mai aflat spectacolul „Oașa are talent” şi concertul de operă susținut de trupa „Anatholis” de la Opera Națională Română din Cluj-Napoca.
În perioada 1-15 august, la Mănăstirea Oașa s-a desfășurat a VIII-a ediție a Școlii de Iconografie de la Oașa, care a reunit 21 de iconari din întreaga țară. Conform organizatorilor, timp de 15 zile, participanții s-au perfecționat în tehnica de pictură tempera cu ou a icoanelor. Pe parcursul taberei, participanții s-au bucurat de o drumeție în munții din împrejurimi.
De asemenea, între 31 iulie - 7 august, Mănăstirea Oaşa a găzduit Şcoala de Arhitectură Oaşa - 2022, care a reunit 30 participanţi din mai multe judeţe. Programul acestei întâlniri tematice a fost coordonat de arhitectul Dorel Cordoş, din Sighetu Marmaţiei, care i-a îndrumat pe participanţi (arhitecţi, studenţi la Arhitectură, la Design interior sau Peisagistică).