„Taina Crucii este izvor de înnoire duhovnicească“

În Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paşti, sau a Sfintei Cruci, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la slujba Sfintei Liturghii ce a fost săvârşită la Mănăstirea Cernica, din judeţul Ilfov.

La finalul Sfintei Liturghii, săvârşită ieri, 23 martie, de soborul de preoţi şi diaconi al Mănăstirii Cernica, Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat semnificaţiile duhovniceşti ale Evangheliei rânduite de Biserică pentru a fi citită în Duminica a 3-a din Postul Mare. Preafericirea Sa a subliniat că taina Crucii este izvor de înnoire duhovnicească, dar şi de răstignire a păcatului şi egoismului din noi, pentru a cultiva iubirea milostivă şi smerită care ne pregăteşte pentru primirea luminii şi bucuriei Învierii. Mântuitorul Iisus Hristos, a arătat Patriarhul României, ne învaţă că, pentru a pregusta slava Împărăţiei lui Dumnezeu încă din viaţa aceasta, trebuie să împlinim trei condiţii: lepădarea de sine, luarea sau asumarea crucii şi urmarea lui Hristos. „Lepădarea de sine nu înseamnă desfiinţarea sau anularea de sine, ci schimbarea modului egoist de a vieţui, precum şi renunţarea la modul egoist şi pătimaş de a trăi în uitare de Dumnezeu şi de semenii noştri. Hristos Domnul ne arată, de fapt, că putem să-I urmăm Lui atunci când în centrul vieţii noastre nu mai suntem noi înşine, ci El. Când viaţa omului nu mai este centrată pe eul său posesiv, trecător şi limitat, ci pe legătura de iubire veşnică şi infinită cu Hristos, Dumnezeu Omul, atunci viaţa omului devine comuniune pentru eternitate, deschidere spre îmbogăţire spirituală în iubirea eternă a Preasfintei Treimi. Lepădarea de sine înseamnă să facem loc în sufletul nostru lui Hristos, să ne golim de iubirea pătimaşă de sine şi să ne umplem cu iubirea milostivă a lui Hristos. Ne golim de noi înşine şi primim pe Hristos ca viaţă a vieţii noastre“, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a reliefat că asumarea crucii, a doua condiţie pentru mântuire, înseamnă recunoaşterea finitudinii şi fragilităţii vieţii umane, dar şi voinţa de a ne lupta cu răul din noi pentru a deveni mai buni. Crucea poate fi o neîmplinire, o boală incurabilă, o tristeţe, o neputinţă care marchează viaţa omului, dar mai presus de acestea, crucea este o chemare la Domnul Hristos, pentru că El vrea ca să poarte împreună cu noi crucea şi să umple neîmplinirea noastră cu prezenţa lui iubitoare, mântuitoare şi sfinţitoare. De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat un alt înţeles duhovnicesc adânc al Crucii, şi anume, răstignirea noastră permanentă între idealul propus şi rezultatul obţinut. „Aceasta este crucea sau neîmplinirea cea mai frecventă din viaţa duhovnicească a celor care luptă cu patimile şi neputinţele din firea omenească înclinată spre păcat. Adesea, omul îşi propune o înnoire duhovnicească şi un început bun, un ideal înalt, dar constată cu regret eşecul în împlinirea acestui ideal. Totuşi, când constatăm că în această luptă avem mare nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, înţelegem mai bine ceea ce Mântuitorul Însuşi ne spune: „…fără Mine nu puteţi face nimic“ (Ioan, 15, 5), adică nimic bun“, a evidenţiat Preafericirea Sa.

A treia condiţie, urmarea lui Hristos, cere credinţa şi iubirea faţă de Dumnezeu şi astfel suferinţa se transformă în speranţă a vindecării şi a mântuirii, crucea în scară către cer, iar viaţa noastră capătă sens şi sensibilitate în trăirea comuniunii de iubire.

În semn de preţuire pentru lucrările de înnoire duhovnicească şi gospodărească, Patriarhul României a dăruit părintelui stareţ Maxim Bădoiu, pentru Altarul şi biblioteca mănăstirii, cărţi duhovniceşti, liturgice, pastoral-misionare şi istorice.