Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Târnosirea noii biserici din Parohia Sânpetru
În Duminica a XX-a după Rusalii, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a poposit în satul Sânpetru, judeţul Hunedoara, pentru a oficia Sfânta Liturghie şi slujba de târnosire a bisericii zidite din temelie în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Duminică, 10 octombrie, enoriaşii Parohiei Sânpetru au trăit momente de mare bucurie şi înălţare duhovnicească, motivul fiind prezenţa Preasfinţitului Episcop Gurie, care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie şi slujba de târnosire a bisericii parohiale cu hramul "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel". Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din satul Sânpetru, Protopopiatul Haţeg, a fost zidită din temelie în perioada 2000-2010, prin osteneala preotului paroh Flavius Ioan Ceuţă, sprijinit de oficialităţile locale şi enoriaşii parohiei. Truda tuturor celor implicaţi în construcţia bisericii timp de 10 ani a fost încununată în momentul finalizării lucrărilor. Biserica este construită în formă de corabie, având fundaţia de piatră şi beton, în interior, biserica fiind împodobită cu mobilier sculptat, iar pardoseala este acoperită cu parchet de lemn. De asemenea, curtea bisericii a fost împrejmuită cu gard din fier şi beton. Iniţiativa locuitorilor din satul Sânpetru de a construi o biserică nouă este demnă de apreciat în condiţiile în care satul este format din numai 54 de familii ortodoxe.