În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Tema simpozionului Uniunii Bibliştilor în 2012: „Familia creştină“
Anual, în ultima joi a lunii februarie, membrii Uniunii Bibliştilor se întâlnesc la Sibiu în cadrul unui simpozion ştiinţific. Simpozionul din acest an, ce a avut loc în 23 februarie, a avut ca temă "Familia creştină". Ca de fiecare dată, şi acum au fost susţinute câte trei referate din domeniul Vechiului Testament şi trei din domeniul Noului Testament, după cum urmează: "Modele familiale vechi-testamentare ale creşterii în har prin suma virtuţilor", prof. dr. Ioan Chirilă, dr. Paula Bud, dr. Stelian Paşca-Tuşa (Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca); "Limitele comunităţii şi femeia străină în Proverbe 1-9", dr. Alexandru Mihăilă (Facultatea de Teologie Ortodoxă Bucureşti); "Căsătoria: Modelul biblic al unirii. Studiu asupra Gen. 2, 18-23", dr. Mihai Handaric (Facultatea de Teologie Didactică Penticostală Arad); "Familia în viziunea Apostolului Pavel din 1 Cor. 7", dr. Georgel Rednic (Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca); "Viaţa familială creştină în oglinda textului Col. 3, 18; 4, 1", prof. dr. Zsolt Gereb (Institutul Teologic Protestant Cluj-Napoca); "Relevanţa Haustadfel-ului efesian pentru familia creştină", dr. Ciprian Terinte (Institutul Teologic Penticostal Bucureşti).
Uniunea Bibliştilor din România este o organizaţie înfiinţată în anul 2004 care reuneşte exegeţi de toate confesiunile din ţară, pentru a promova cercetarea în domeniul studiilor biblice. Condusă de prof. dr. Hans Klein, preşedinte al uniunii şi organizator al simpozionului anual, Uniunea Bibliştilor are ca scop principal asigurarea unei mai bune cunoaşteri a colegilor şi a lucrărilor lor în diferitele domenii de cercetare. Ea este deschisă fiecărui teolog, doctor în disciplinele biblice, indiferent de confesiune. Uniunea Bibliştilor colaborează cu Centrul de Studii Biblice al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, dar şi cu alte instituţii la nivel internaţional. Revista proprie, "Cercetări Biblice", apare din 2007 anual şi din 2009 de două ori pe an. Fiecare număr conţine în prima parte referatele simpozionului, iar în a doua parte rezumate ale monografiilor şi articolelor publicate de membri. Uniunea Bibliştilor şi-a propus pe termen mediu elaborarea în limba română a unui comentariu ecumenic la întreaga Biblie. Cu toate că s-a întocmit un plan destul de amănunţit pentru acest proiect, Adunarea generală din 23 februarie 2012 a decis amânarea lui. La aceeaşi şedinţă s-a propus ca la fiecare simpozion anual să fie invitaţi şi cercetători din alte ţări, iar contribuţiile lor să fie publicate într-un volum, în cel puţin două limbi. (Centrul de Cercetare Ecumenică Sibiu)