Teologia mistică, suport pentru lucrarea misionară

Opera părintelui Du­mi­tru Stăniloae este o vastă sinte­ză neopatristică, ex­primată în mod creator, sau o fidelitate reînnoită faţă de Sfân­ta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Teologia părintelui Stă­niloae este, ca şi teologia ioaneică, paulină şi patristică, o teologie mistică, în sensul că are în centrul ei şi ca bază a ei misterul sau taina Întrupării sau Înomenirii Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Aceas­ta este „taina cea din veac as­cun­să şi de îngeri neştiută“, aceasta este „taina creş­ti­nă­tă­ţii“, a „Dumnezeului Care S-a ară­tat în trup“ (I Timotei 3, 16) sau a „Cuvântului Care S-a fă­cut trup“ (Ioan 1, 14) - ne spun Sfinţii Apostoli Pavel şi Ioan. Pentru a fi descoperită această taină, Dumnezeu a creat lumea, iar în interiorul ei omul a fost creat după chipul Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care urma să Se întrupeze. Iar scopul În­tru­pă­rii sau Înomenirii Fiului lui Dumnezeu este înfierea şi în­dum­nezeirea omului după har. „Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să devină dumnezeu după har“ - ne învaţă Sfinţii Pă­rinţi ai Bisericii. Însă desco­pe­ri­rea tainei Întrupării sau Îno­me­nirii Fiului şi Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu este în acelaşi timp descoperirea tainei Prea­sfin­tei Treimi, a Dumnezeului - Comuniune veşnică de viaţă şi iubire, a Persoanelor distincte, dar nedespărţite, comuniune pe care părintele Dumitru Stă­niloae o numeşte „structura su­pre­mei iubiri“. Prin urmare, Preasfânta Treime, cunoscută oa­menilor prin descoperirea În­tru­pării Fiului veşnic al lui Dum­nezeu, devine centrul teologiei şi al vieţii Bisericii, conţinu­tul spiritual al Simbolului de cre­dinţă şi al tuturor Sfintelor Taine şi al întregului cult creştin ortodox. În acest sens, nu există teologie creştină autentică dacă aceasta nu este mistică. Pentru părintele Stăniloae, histologia este trinitară, pnevmatologia es­t­e trinitară, eclesiologia este tri­ni­tară, antropologia teologică es­te trinitară, cosmologia teolo­gică este trinitară, pentru că toa­te acestea se explicitează în lu­mina iubirii veşnice a Prea­sfin­tei Treimi. De aceea, el este numit „teolog al iubirii treimi­ce“, „teolog al persoanei în comu­ni­une“, „teolog al bucuriei“. Cât priveşte vocaţia teologiei, părintele Stăniloae arată că scopul te­ologiei este explicitarea planului de îndumnezeire a omului des­coperit lumii de Iisus Hris­tos. În acest sens, teologia mis­ti­că devine suport pentru lucra­rea misionară a Bisericii, deoa­re­ce în primul rând misiunea în­sea­mnă a trăi în Hristos şi a transmite oamenilor viaţa în Hristos, prin lucrarea harului Prea­sfintei Treimi. Mai precis, misiunea Bisericii este sfinţirea oamenilor şi a creaţiei lui Dum­nezeu.

În această perspectivă, teologia mistică a părintelui Stă­ni­loae, cuprinsă în Dogmatica sa, în studiile şi articolele sale, dar şi în explicaţiile lui la scrierile filocalice, constituie un izvor bogat de lumină, bucurie şi încurajare la misiune pastorală, culturală şi social-filantropică azi.

Părintele Stăniloae a reali­zat, aşadar, o recuperare pentru con­temporaneitate a „cugetului Părinţilor“, o  reactualizare a gân­­­dirii lor în cultura noastră te­o­­­logică şi în viaţa Bisericii. Me­to­da sa de lucru este admi­ra­bil expusă în Prefaţa volumului întâi al „Teologiei Dogmatice Or­to­do­xe“: „Ne-am condus în această străduinţă de modul în care au înţeles învăţătura Bi­se­ricii Sfinţii Părinţi de odinioară, dar am ţinut seama în interpre­tarea de faţă a dogmelor şi de ne­cesităţile spirituale ale sufletului care-şi caută mântuirea în timpul nostru, după trecerea prin multe şi noi experienţe ale vieţii, în cursul atâtor secole care ne despart de epoca Sfin­ţi­lor Părinţi. Ne-am silit să în­ţe­le­gem învăţătura Bisericii în spi­ri­tul Părinţilor, dar, în acelaşi timp, să o înţelegem aşa cum cre­dem că ar fi înţeles-o ei as­tăzi. Căci ei n-ar fi făcut ab­strac­ţie de timpul nostru, aşa cum n-au făcut de al lor“ 1.

Pe firul acestor elemente de­fi­nitorii, referenţii sesiunii de toam­nă a Conferinţei pastoral-mi­sionare a clericilor din Arhi­e­pis­copia Bucureştilor au ana­­lizat opera părintelui Stăniloae în ur­mătoarele direcţii: (a) Teolo­gia dogmatică a părintelui Du­m­itru Stăniloae şi im­pli­ca­ţiile pas­toral-misionare ale aces­teia; (b) Teologia liturgică a pă­rintelui Dumitru Stăniloae şi im­plicaţiile pastoral-misionare ale acesteia; (c) Spiritualitatea or­todoxă a părintelui Dumitru Stă­niloae şi implicaţiile pastoral-misionare ale acesteia. Au rezultat şase studii consistente, elaborate de cadre didactice de la Fa­cul­tatea de Teologie „Jus­ti­nian Patriarhul“ din Bucureşti, care tratează despre: (1) „Părintele Du­mitru Stăniloae - teolog al iu­birii dumnezeieşti (triadologie - hristologie - pnevmatologie)“ (preot prof. dr. Ştefan Buchiu); (2) „Cosmologia şi antropologia părintelui Du­mi­tru Stăniloae - recuperarea vizi­unii teologiei patristice despre om şi lume“ (preot prof. dr. Sterea Tache); (3) „Sfânta Li­tur­ghie - «urcuş comunitar spre Îm­pă­răţia lui Dum­nezeu, îm­pă­ră­ţia iubirii veş­ni­ce»“ (preot lect. dr. Dumitru Pin­tea); (4) „Gân­direa părintelui Dumitru Stă­ni­loae privind experienţa lui Dum­nezeu în Sfintele Taine“ (preot asist. dr. Mihai Burlacu); (5) „Asceză şi mis­tică în gândirea părintelui Dumitru Stăn­i­loae“ (preot lect. dr. Gheorghe Holbea); (6) „Re­pe­re filocalice pentru misiunea de azi a Bisericii“ (conf. dr. Adrian Lemeni).

Toate aceste contribuţii, adu­na­te sub titlul Implicaţiile pastorale şi misionare ale teologiei mistice a părintelui Dumitru Stăniloae, arată că fidelitatea teologului ortodox faţă de Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie se verifică prin efortul permanent, în duhul Sfinţilor Părinţi, de a elabora şi astăzi o teologie pastorală şi misionară care leagă spiritual textul Sfintei Scripturi de contextul istoric prezent, pentru ca mărturia creştină să fie cu adevărat ştiinţa mântuirii şi a vieţii veşnice, trăite ca arvună a Împărăţiei cerurilor încă din viaţa pământească, întrucât „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este Acelaşi“ (Evrei 13, 8). În acest sens, moştenirea părintelui Dumitru Stăniloae trebuie fructificată în viaţa Bisericii, pornind de la îndemnul său de a pune accentul nu atât pe reproducerea unor idei sau pasaje din lucrările sale, cât pe continu­area lucrării sale de înnoire sau aprofundare duhovnicească a teologiei în viaţa Bisericii.

Aprofundarea teologiei în viaţa Bisericii devine izvor de intensificare a misiunii Bisericii mai ales prin lucrarea liturgică, pastorală şi social-filantropică a preoţimii ortodoxe. Purtător de Hristos, preotul - spune părinte­le Stăniloae - trebuie „să-şi ascută simţul prin care ia cu­noş­tin­ţă de prezenţa lui Hristos în el, mărind lumina din sine, care-i permite să-L vadă pe Dom­nul său. Prin sforţările sale de a iubi tot mai mult pe Dom­nul, îi creşte şi i se permanentizează conştiinţa că Iisus este cu el, că lucrează prin el“ 2. În altă parte, părintele Stăniloae spune: „Densitatea şi intensita­tea preoţiei se măsoară cu duhul de jertfă care, domnind în sufletul preotului, se revarsă în toată viaţa lui dinafară. ş…ţ Preotul este chemat să se jertfească, nu numai să jertfească. El trebuie să uite de sine şi să pună tot ce are şi ce este în cumpăna re­u­şi­tei sfintei sale misiuni“ 3.

Rapoartele care vor fi prezentate acum ne îndeamnă să cu­noaş­tem mai bine teologia pă­rin­telui Stăniloae şi să o folosim ca izvor de lumină pentru lucra­rea pastorală, educativă şi misi­o­nară a Bisericii.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt rostit la deschiderea lucrărilor Conferinţei pastoral-misio­nare de toamnă din Arhiepiscopia Bu­cu­reştilor, cu tema „Implicaţiile pasto­ra­le şi misionare ale teologiei mistice a părintelui Dumitru Stăniloae“, luni, 4 noiembrie 2013.

NOTE:

1 Preot profesor Dumitru Stăniloae, „Teologia Dogmatică Ortodoxă“, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, pp. 4-5.

2 Idem, „Hristos şi preotul“, Telegraful Român, an LXXXIII, nr. 3, 13 ianuarie 1935, în „Cultură şi duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român“, vol. I, Editura BASILICA, Bucureşti, 2012, p. 620.

3 Idem, „Jertfa, esenţa preoţiei“, Telegraful Român, an XC, nr. 4, 25 ianuarie 1942, în „Cultură şi duhovnicie“, vol. 3, Editura BASILICA, Bucureşti, 2012, pp. 28 şi 30.