Terapie pentru suflet: Cum stabilim „imperativul marital“

"Imperativul marital" este un "contract" în care soţul şi soţia îşi iau angajamentul de a se sprijini mereu unul pe celălalt şi de a-şi promova reciproc idealurile cele mai sfinte pentru fiecare dintre ei, până la excluderea tuturor obstacolelor ce îi pot amăgi şi îndepărta de la calea către sfinţenie în cadrul legăturii sacramentale a căsătoriei.

În articolul de săptămâna trecută, vorbeam despre valoarea "imperativului marital" ca şi fundament esenţial pentru o puternică relaţie maritală. Formularea unei misiuni pentru căsnicia cuiva clarifică pentru ambele părţi implicate în căsătorie şi pentru toţi cei aflaţi în sfera lor de influenţă că îşi asumă pe deplin un scop altruist, pozitiv pentru viaţa lor împreună.

Mai exact, acesta este un "contract" între soţ şi soţie, contract în care îşi iau angajamentul de a se sprijini mereu unul pe celălalt şi de a-şi promova reciproc idealurile cele mai sfinte pentru fiecare dintre ei, până la excluderea tuturor obstacolelor ce îi pot amăgi şi îndepărta de la calea către sfinţenie în cadrul legăturii sacramentale a căsătoriei.

Un mod de a defini "cine sunt" ca şi cuplu

Dacă o femeie singură care îşi caută un soţ (şi invers), se uită după cineva care împărtăşeşte aceleaşi dorinţe în viaţa sa, se vor ajuta reciproc să rămână "pe cale", atunci stabilirea unui "imperativ marital" devine o sarcină uşoară. Pentru a o realiza, ei trebuie să stea de vorbă şi să defineasca "cine sunt" ca şi cuplu. Însă acest lucru trebuie început cu o bună cunoaştere a "cine este" fiecare dintre ei individual. Doi oameni diferiţi sunt în procesul de a deveni un singur trup, iar acele două persoane trebuie să fie pe deplin compatibile în credinţele lor de bază faţă de Dumnezeu, ei înşişi şi faţă de lumea în care trăiesc. Ea nu poate fi de pe Venus, în timp ce el e de pe Marte!

Presupunând că ambele părţi sunt pe aceeaşi lungime de undă faţă de ceea ce îşi doresc să devină înaintea lui Hristos, ei trebuie acum să continue prin stabilirea modului în care să îmbine aceste afirmaţii individuale într-una singură în faţa căreia să fie pe deplin angajaţi. Dificultatea acestei sarcini nu ţine atât de mult de formulare, cât de distilarea ei în ceva concis şi semnificativ. Sunt multe zone ale relaţiei de căsătorie care pot să vină în atenţie, precum fidelitatea, iubirea, statutul de părinte, finanţele, roluri şi responsabilităţi.

Atunci când cineva ia în considerare toate aceste aspecte şi stabileşte câte o formulare pentru fiecare dintre acestea, atunci "imperativul marital" va fi mai lung decât Crezul de la Niceea! Ce trebuie să facă un cuplu e să îl reducă într-o formă ce poate fi mult mai utilă în momentele de ispită. Biserica primară a făcut asta prin reducerea Crezului de la Niceea la o simplă anagramă ichthys: ÉÇÓÏÕÓ (Iisus) ×ÑÉÓÔÏÓ (Hristos) ÈÓÏÆ (Dumnezeu) ÕÉÏÅ (Fiu) ÓÏÔÇÑ (Mântuitor). Acest lucru se citeşte: Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul! Cuvântul ichthys înseamnă în greacă peşte, iar desenarea cu piciorul în nisip a unui peşte simplu, din două linii curbe intersectate la coadă şi unite la cap, era simbolul cu ajutorul căruia creştinii se recunoşteau unii pe ceilalţi. O persoană desena o linie curbă cu piciorul, iar dacă o altă persoană termina desenul îşi dădeau seama că sunt amândoi creştini. Acest instrument era de nepreţuit în perioadele de persecuţie. Acest proces de distilare poate lua ceva timp şi efort, însă "truda iubirii" va fi pe deplin răsplătită chiar în momentul în care va fi nevoie de ea. Nu trebuie să uităm niciodată că "... potrivnicul vostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită" (I Petru 5, 8) şi "... prigoniţi vor fi şi toţi cei ce voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus" (I Timotei 3, 12).

"Ce îi va folosi omului dacă va protesta la fiecare miting… şi îşi va pierde soţia şi copiii?"

Modurile subtile prin care cel rău lucrează pot fi uneori cauza din care cineva se îndepărtează de misiunea sa, atât de cea personală, cât şi de cea de cuplu, ajungând astfel pe calea amăgirii, către uitare. De exemplu, dacă "imperativul marital" al cuiva este, să zicem, "familia e pe primul loc", atunci cel rău va încerca să îl amăgească pe unul sau pe ambii parteneri cu alte "lupte" ce sunt bune în ele însele, dar care nu întăresc cu nimic, ci doar îi îndepărtează de la regula "familia e pe primul loc". În această privinţă, cuvintele Domnului Iisus Hristos sunt sugestive: "Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, dar sufletul şi-l va pierde?" (Mat. 16, 26). Prin aplicarea la discuţia noastră, "ce îi va folosi omului dacă va protesta la fiecare miting despre nedreptatea din lume şi va uita şi îşi va pierde soţia şi copiii?".

Un ultim gând despre "imperativul marital". Acest scop stabilit trebuie însoţit de un angajament total. Nu poate fi ceva ce e pus în aplicare doar atunci când e convenabil cuiva sau atunci când are chef. Trebuie exersat şi menţinut în orice moment. Uneori, acesta implică şi "iubirea dură", de exemplu atunci când un prieten adevărat va trebui să suporte duşmănia unui prieten căruia îi ia cheile de la maşină pentru că acesta din urmă e prea beat ca să conducă. Totul are de-a face cu bunăstarea celui beat, nu cu bunăstarea mea. La fel, în "imperativul marital" trebuie să ne amintim mereu că "nu e vorba despre mine, ci despre ceea ce pot să fac pentru soţul meu pentru ca el să devină ceea ce el doreşte să fie întru Hristos!".

* Diacon Stephen Holley, Biserica Ortodoxă Antiohiană "Sf. Mihail" din Whittier, California, este membru al Comitetului eparhial pentru căsătorie şi familie, autor al cărţii "Cum îmi aleg partenerul potrivit pentru viaţă?