În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Tezaure din patrimoniul ASTRA prezentate la Sibiu
Complexul Naţional Muzeal ASTRA a organizat expoziţia "Moştenirea etnografică a Muzeului ASTRA. Tezaure din patrimoniul Muzeului Asociaţiunii, la Casa Artelor din Piaţa Mică", un eveniment cultural de marcă dedicat împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român ASTRA, la Sibiu, în 1861.
Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA) a fost înfiinţată la 4 noiembrie 1861, existenţa acesteia fiind marcată de personalitatea primului ei preşedinte, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei. "Inaugurat la 19 august 1905, Muzeul Asociaţiunii a fost deschis publicului printr-o mare expoziţie etnografică şi istorico-culturală, în cadrul căreia patrimoniul etnografic a fost dominant, fiind apreciat de numeroşii vizitatori care au trecut pragul Palatului ASTRA. Au fost prezentate atunci obiecte specifice românilor din Transilvania: port popular, obiecte de lemn şi de cult, ceramică, un interior de locuinţă ţărănească realizat după recomandările programei expoziţiei, lansate în 1904, dar şi fotografii etnografice, păpuşi în costume populare de sărbătoare şi machete ce aveau rolul de a ilustra morile, teascurile şi joagărele care funcţionau la acea vreme pe întreg teritoriul Ardealului. Până în anul 1950, colecţiile etnografice ale Muzeului Asociaţiunii au sporit considerabil", a spus Delia Voina, muzeograf la ASTRA. Complexul Naţional Muzeal ASTRA, prin Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA, este trezorierul valorilor patrimoniale moştenite de la Muzeul Asociaţiunii. S-au păstrat cu deosebit respect obiectele etnografice care au supravieţuit vicisitudinilor cărora colecţiile au fost supuse în timpul regimului comunist. În registrele-inventar actuale figurează obiecte împărţite în colecţii, precum broderii, porttextile, obiecte de cult, obiecte de lemn, os, fier, ceramică şi păpuşi. "Prin intermediul expoziţiei "Moştenirea etnografică a Muzeului ASTRA. Tezaure din patrimoniul Muzeului Asociaţiunii" dorim să recreăm atmosfera "de basm" a expoziţiei inaugurale din anul 1905, iar prin mulţimea pieselor-exponat şi a documentelor care conturează activitatea asociaţiunii, sperăm să le dăm viaţă", a precizat Delia Voina. Expoziţia este deschisă până în 15 ianuarie 2012. (O.R.)