„Ţigări, ţigări...“

Mai trece omul pe lângă o staţie de tramvai, mai trece pe lângă nişte chioşcuri şi la un moment dat e întâmpinat de ceva care aduce parcă a mantră. "Ţigări, ţigări, ţigări..." spune fără încetare ştiind că, dacă nu vinde, nu poate plăti dările. Ce face nevoia din om. Dacă ai pune un om să spună de dimineaţa până seara "Doamne miluieşte", probabil ar spune că ai căpiat. Sau, ar ajunge să spună, cum se mai întâmplă prin unele biserici, "jâdam jâdam", care este o formă ultra prescurtată şi încălecată a celebrei şi foarte scurtei rugăciuni "Doamne miluieşte". Graba, obişnuinţa, neatenţia duc la astfel de forme complet neinteligibile pentru muritorii de rând. Şi problema asta nu ne este specifică doar nouă, românilor. Îmi spunea cineva că a ajuns într-un loc unde se făcea slujba în limba engleză şi la strană, cântăreţul zicea "la hamas, la hamas". Contrariat, a întrebat ce zice acolo şi a aflat că de fapt era vorba despre "Lord have merci", adică tot "Doamne miluieşte", dar în engleză şi tot o formă super încălecată şi contrasă.

De multe ori am trecut pe lângă cei care îmbiau pe toată lumea să cumpere ţigări. Uneori, când mă văd că trec pe lângă ei, se opresc pentru câteva secunde. De cele mai multe ori, nu fac nici un fel de pauză. Mă gândeam că, dacă ar avea creştinii aşa o râvnă la rugăciune, ar fi plină lumea de sfinţi. Nu numai să faci tu, dar spunând cu glas tare, să îndemni şi pe alţii să facă. Da, am luat ca exemplu îndemnul la fumat pe care îl practică vânzătorii ambulanţi de ţigări pentru că putem învăţa din orice lucru care se întâmplă în jurul nostru. Putem să înfierăm fumatul de dimineaţa până seara, dacă nu punem altceva în loc, n-am făcut mare lucru. Nu le cumpăr ţigările, dar de câte ori trec pe lângă ei, mă gândesc că mi-aş dori să mă rog măcar aşa cum strigă ei ca să-şi vândă marfa.

Dacă ne-ar spune cineva că ne face cadou o maşină, orice model, la alegere, cu condiţia să strigăm de dimineaţa până seara un slogan, mai multe zile la rând, n-am precupeţi nici un efort să facem pe placul "donatorului". Dar dacă ştim că vom moşteni împărăţia cerurilor, că vom ajunge într-un loc unde orice floare este mai valoroasă decât munţi de aur, ne gândim că poate că da, poate că nu, că mai avem timp şi mâine sau că nu-i cazul să exagerăm. Nimeni, niciodată nu s-a rugat prea mult. "Rugaţi-vă pururea" înseamnă că nu putem să avem de prisos.

Lecţii putem lua de peste tot. Putem învăţa şi de la oameni pe care probabil că-i dispreţuim, văzându-ne pe noi cu mult deasupra lor. Să nu uităm însă că vameşul a plecat îndreptat, iar fariseul ruşinat. Putem învăţa şi de la cei care ne stau împotrivă. Aşa cum o patimă are răbdare ca să ne răpună, putem şi noi să avem răbdare până când pleacă. Voinţa omului este mai tare decât piatra şi decât oţelul. Iar voinţa noastră poate lucra într-o singură direcţie fără abatere. Să voim să răbdăm până la sfârşit, fără să cârtim, aducând mereu mulţumire pentru cele care ne sunt date. Nu să ne complăcem în cădere, ci să stăm până când se schimbă straja, având ca armă rugăciunea. (preluat de pe portalul doxologia.ro)