Timpul liturgic al Bisericii ne oferă arvuna vieţii veşnice

Slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani reprezintă atitudinea şi acţiunea potrivită creştinului ortodox, adică de a aduce mulţumire sau recunoştinţă lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care le-a revărsat asupra noastră în anul care s-a încheiat şi de a cere, prin rugăciune smerită, ca Dumnezeu să binecuvânteze Anul Nou în care intrăm.

Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, care se rosteşte în cadrul acestei slujbe, arată importanţa sfinţirii timpului vieţii noastre, prin chemarea numelui mântuitor al Domnului Iisus Hristos, Împăratul veacurilor (cf. Fapte 1, 7). Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos la trecerea dintre ani, pentru că El este prezent în Biserica Sa în toate zilele până la sfârşitul veacurilor (cf. Matei 28, 20), pentru că „Dumnezeu L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile” (Evrei 1, 2) şi pentru că „Iisus Hristos, ieri, astăzi şi în veci, este același” (Evrei 13, 8).

Anul Nou în care am intrat este un nou dar pe care-l primim de la Dumnezeu spre mântuirea noastră, adică spre cultivarea comuniunii cu El prin rugăciune şi fapte bune. De aceea, acum, la cumpăna dintre ani, trebuie să ne gândim şi mai mult la modul folosirii timpului vieţii noastre ca timp binecuvântat de Dumnezeu.

Locul cel mai potrivit pentru încheierea anului vechi şi întâmpinarea Anului Nou este Biserica lui Hristos, deoarece aceasta este spaţiul de întâlnire a timpului cu veşnicia, după ce acestea s-au întâlnit mai întâi în Persoana Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om şi S-a născut în Betleem „la plinirea vremii”, pentru a dărui oamenilor înfierea prin har şi viaţa eternă cerească (cf. Galateni 4, 4-5; Ioan 1, 12-13).

Timpul liturgic al Bisericii este prin excelenţă timpul întâlnirii oamenilor cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi, întâlnire care exprimă răspunsul nostru la iubirea lui Dumnezeu, prin rugăciune de mulţumire şi prin fapte bune arătate aproapelui nostru (cf. I Ioan 4, 20). Mai precis, sfinţirea omului înseamnă folosirea timpului prezent ca timp de unire cu Dumnezeu Cel Sfânt, prin rugăciune, viaţă sfântă şi fapte de milostenie, pregătindu-ne astfel pentru împărtăşirea cu Sfânta Euharistie, care este în Biserică arvuna vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu. Valoarea timpului se descoperă deplin în Persoana Domnului Iisus Hristos, Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a întrupat în timp de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om, pentru a vindeca omenirea de păcat şi de moarte, dăruindu-i învierea şi viaţa veşnică (cf. Ioan 11, 25). Domnul Iisus Hristos, ca Dumnezeu şi om, trăieşte deodată eternitatea şi timpul, pentru a dărui omului care trăieşte în timp posibilitatea participării la viaţa veşnică, mai ales prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”.

Sfântul Apostol Pavel consideră timpul trăit în comuniune cu Hristos ca fiind timpul mântuirii: „Iată acum vremea potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6, 2). De aceea, anii de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos se numesc anii mântuirii. În acest sens, pe vechile inscripţii de pe biserici şi locaşuri de cultură şi filantropie socială se menţiona anul mântuirii în care a fost construită biserica respectivă sau instituţia respectivă.

Sfânta Evanghelie ne arată că fiecare clipă a vieţii creştinului poate fi un timp al mântuirii. Într-o clipă, noi putem câştiga mântuirea prin pocăinţă, ca tâlharul de pe cruce care s-a pocăit (cf. Luca 23, 43), sau putem pierde mântuirea dacă moartea ne găseşte nepregătiţi duhovniceşte, adică despărţiţi de Dumnezeu prin necredinţă şi fapte rele.

Unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii, precum Sfântul Isaac Sirul, au comparat timpul vieţii noastre pământeşti cu o carte pe care omul o scrie prin faptele pe care le săvârşeşte şi pe care o corectează prin pocăinţă până în ziua plecării sale din această viaţă, iar Dumnezeu va judeca sau va evalua timpul vieţii omului pe pământ după lumina faptelor săvârşite de acesta (cf. Matei 25, 35-40; 2 Corinteni 5, 10; Apocalipsa 14, 13).

Înţelegem, aşadar, că timpul este darul cel mai de preţ al vieţii noastre, dacă vom folosi timpul pentru mântuire, şi anume: 1) ca răscumpărare a timpului, prin pocăinţă pentru faptele rele săvârşite, dobândind astfel iertare; 2) ca rodire şi sfinţire a timpului vieţii, prin rugăciune şi fapte bune. De aceea, în toată vremea şi în tot ceasul trebuie să lăudăm pe Dumnezeu, să-I mulţumim şi să-I cerem ajutorul, deoarece binele se săvârşeşte numai cu ajutorul lui Dumnezeu, după cum ne spune Mântuitorul Iisus Hristos, zicând: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5), adică nimic bun.

Anul 2019 a fost dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române omagierii satului românesc (preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și comemorării patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și traducătorilor de cărți bisericești. Astfel, am omagiat satul românesc, în care omul sfinţeşte locul şi timpul, cultivând pământul şi trăind viaţa sa ca fiind daruri ale lui Dumnezeu Cel veşnic, Făcătorul cerului şi al pământului. De aceea, poetul şi filosoful român Lucian Blaga a spus că „veşnicia s-a născut la sat”.

În anul 2020, vom sublinia importanța comuniunii de iubire dintre părinţi şi copii, dar şi a legăturii dintre viața spirituală și activitatea socială a omului, dintre rugăciune și acțiune, dintre ­evlavie și dărnicie, dintre Liturghie și Filantropie, legătură care se manifestă în fapte bune izvorâte din iubire darnică şi smerită. Fapta bună săvârșită din iubire milostivă şi smerită poartă în ea lumina cerească a harului dumnezeiesc şi devine comoară a sufletului omului pentru eternitate. În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2020 drept Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români, arătând astfel că bunătatea sufletului omului devine izvor de bucurie şi de binecuvântare, pentru el, pentru familie şi pentru popor.

Ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze cununa Anului Nou în care am intrat, să dăruiască tuturor românilor din țară, din vecinătatea graniţelor şi din diaspora română credinţă puternică, pace şi bucurie, îmbelşugarea roadelor pământului şi mult ajutor în toată fapta bună, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire!

La mulţi şi binecuvântaţi ani!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt rostit la slujba săvârșită în noaptea trecerii dintre ani (2019-2020) la Catedrala Patriarhală.