Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Tinerii învaţă meşteşugul icoanelor
Pentru prima oară în Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR) din Craiova, un grup de tineri îşi încearcă măiestria în pictarea icoanelor bizantine pe lemn. Întâlnirile de lucru se desfăşoară săptămânal sub îndrumarea profesorului Ionuţ Dumitraşcu şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
În ASCOR Craiova, activităţile sunt diverse şi inedite. Pe lângă atelierul de metanii, unde tinerii au deprins şi meşteşugul realizării cruciuliţelor, s-a deschis, din luna noiembrie a anului trecut, şi un atelier de pictură. Un grup de 15 tineri, sub îndrumarea profesorului de arte plastice Ionuţ Dumitraşcu, de la Colegiul Naţional "Ştefan Velovan" din Craiova, a încercat în fiecare marţi seară, preţ de două ore, să descopere frumuseţea artei sacre. Chipul şi mâinile icoanei Alegerea sfântului ce urma să fie pictat în icoană s-a făcut în funcţie de evlavia pe care o au tinerii pentru Mântuitorul, Maica Domnului sau sfinţii al căror nume îl poartă: Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Sfântul Nicolae, Sfântul Daniil Sihastrul, Sfântul Alexandru, Sfânta Veronica, Sfânta Teodora. Până la produsul final, icoana trece printr-un îndelungat proces de pregătire. Alegerea lemnului este o etapă foarte importantă, deoarece suportul trebuie să permită o bună conservare a picturii. Sunt preferabile esenţele nerăşinoase: chiparosul, platanul, stejarul, teiul, fagul sau palmierul. Lemnul este acoperit cu clei de peşte, ca mai apoi să fie aşezat tifonul. Levkas-ul sau grundul alb se aplică pe tifon, făcând legătura între lemn şi pictură. Urmează desenul propriu-zis, apoi incizarea. Se aşază primele straturi de culoare cu tempera, apoi urmează momentul lucrului de precizie (luminozitatea picturii). Carnaţia este o etapă foarte importantă, în care pictorul trebuie să-şi folosească imaginaţia pentru a se apropia cât mai mult de prototip. Cele mai importante elemente care dau expresivitate sunt chipul şi mâinile, necesitând o atenţie sporită. Finisarea picturii se realizează spre final, aceasta fiind urmată de vernisare (lăcuirea). Acestea ar fi, în numai câteva cuvinte, etapele urmate la fiecare şedinţă de tinerii ascorişti Materialele achiziţionate pentru desfăşurarea activităţilor de pictură (lemn, culori, pensule etc.) sunt de cea mai bună calitate, graţie sprijinului oferit de Mitropolia Olteniei, care a încurajat iniţiativa tinerilor ascorişti. După multă muncă şi dăruire, tinerii, alături de profesorul lor, au ajuns la etapa lucrului de precizie, în care, prin luminozitate, icoana este pusă în valoare. Odată finalizate, icoanele realizate în cadrul lecţiilor de pictură vor face obiectul unor expoziţii şi licitaţii.