În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Tinerii români din Canada nu uită de biserică
La Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din Laval, Canada, în fiecare duminică au loc cursurile şcolii duminicale "Sfânta Maria". Părintele paroh Ioan Iancu coordonează lucrările de construcţie de la noua biserică, ce va fi ridicată în spiritul ortodox românesc.
Şcoala duminicală şi-a început activitatea prin sprijinul credincioşilor din Laval, din dorinţa de a oferi copiilor un colţişor din ceea ce înseamnă România sau din ceea ce înseamnă a fi român. "În fiecare zi de duminică, se organizează şcoala duminicală "Sfânta Maria", condusă de profesoara Mihaela Iancu. Cadru didactic cu o bogată experienţă în domeniul religiei, Mihaela Iancu a predat în România mai bine de 16 ani, atât copiilor preşcolari şi celor de la gimnaziu, cât şi celor de liceu şi şcoală postliceală. Energia şi iniţiativele ei fac ca eforturile depuse de fondatorii bisericii noastre să prospere şi să dea roade. Ea vine în sprijinul părinţilor, învăţându-i pe copii lucruri noi şi importante în viaţă. Utilizând un sistem interactiv şi un limbaj apropiat copiilor, reuşeşte să capteze atenţia lor prin poezii, cântece şi jocuri în limba română şi franceză", ne-a spus părintele Iancu. În cadrul şedinţelor, copiii îşi îmbogăţesc cunoştinţele despre viaţa spirituală şi credinţa ortodoxă, învaţă poezii, desenează, se joacă şi desfăşoară alte activităţi recreative. În acest fel, ei încep să lege prietenii noi, devin mai sociabili, învaţă cultura şi tradiţiile româneşti, limba română, şi pentru toate reuşitele lor sunt premiaţi. "Românul a fost întotdeauna legat de biserică şi tradiţie" În oraşul Laval, actualmente sunt peste 7.000 de români veniţi din diverse localităţi ale României. Noua biserică se doreşte a fi un mijloc de ajutor în misiunea de evanghelizare începută de Biserica Ortodoxă. "Românul a fost întotdeauna legat de la leagăn până la mormânt de biserică şi tradiţie, iar ideea de a avea o biserică în oraşul Laval a prins destul de repede. Biserica noastră trebuie să slujească tuturor în egală măsură, adulţilor să le punem la dispoziţie o biserică în spirit ortodox românesc, cu sfinţi pictaţi care să creeze adevărata atmosferă de rugăciune, şi tineretului, care trebuie impresionat, nu prin natura construcţiei, ci prin unicitatea spiritului ortodox în acest "ocean protestant", şi cu care să se mândrească, să-şi poată invita şi colegii de alte confesiuni la activităţile acestei instituţii, şi eventual, când vine vremea întemeierii familiilor lor, Biserica Ortodoxă să-şi dovedească apelul către soţul neortodox", a spus părintele paroh. "Biserica este vatra noastră" Părintele Iancu îşi propune să înfiinţeze o sală de cultură cu bibliotecă, să achiziţioneze sau închirieze locuri pentru activităţi sportive şi întâlniri sociale, un mic muzeu şi săli adecvate pentru predarea cursurilor de religie copiilor. "Ştim cu toţii că orice mlădiţă se modelează la o vârstă foarte fragedă. Iar noi, dacă dorim să creştem o generaţie tânără în spiritul credinţei drept-măritoare, cu cunoştinţă de Dumnezeu şi în frica Sa, atunci trebuie să ne sacrificăm pe noi, aici şi acum, ca să putem culege "mâine" roadele duhovniceşti. Pentru noi, românii din diaspora, Biserica este vatra noastră unde păstrăm tradiţiile strămoşilor noştri, cele religioase, naţionale şi culturale. Biserica este o adevărată mamă, care ne primeşte pe toţi, ne mângâie pe toţi şi ne hrăneşte cu hrana necesară fiecăruia dintre noi, potrivit vârstei şi trebuinţei fiecăruia", a mai spus părintele Ioan Iancu.