În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
23 Dec, 2024
„Ţinta noastră trebuie să fie statutul de teofil, nu cel de cinefil“
La cea de-a patra întâlnire din cadrul „Serilor Doxologia“, arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, scriitorul şi publicistul Grigore Ilisei şi teologul şi filosoful Daniel Mazilu au vorbit despre filmul creştin şi când poate da acesta o soluţie pentru unele probleme sufleteşti. Publicul prezent la dezbatere a avut ocazia să urmărească, pe lângă alocuţiunile celor trei invitaţi, şi trei scurtmetraje realizate în Bielorusia, inspirate din literatura patristică ortodoxă.
Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi a găzduit joi, 18 aprilie 2013, ce-a de-a patra întâlnire din cadrul „Serilor Doxologia“, ce a purtat titlul „Filmul creştin. Poţi deveni din spectator rugător?“ şi care i-a avut ca invitaţi pe arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi şi exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, pe scriitorul şi publicistul Grigore Ilisei şi pe teologul şi filosoful ieşean Daniel Mazilu. Înainte de dezbaterea propriu-zisă, cei prezenţi au vizionat filmul „Pritci - Pilde şi istorioare folositoare sufletului în uzul casnic“, ce cuprinde trei episoade despre cum să-i privim pe semenii noştrii fără să-i judecăm, despre cum să stăruim în rugăciune şi despre cum să ne punem nădejdea în Dumnezeu.
Seara a debutat cu câteva versuri ale poetului Marius Iordăchioaia, citite de moderatorul dezbaterii, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor: „Chiar de la primul strigăt am fost conectat/ Cu câteva palme, la aparatul de stat./Apoi, văzând statul că prea curând n-am să mor,/ M-a dat în grija unui televizor./ Când am crescut destul de mare,/ M-au conectat la fabrica de umplut monitoare./ Şi-aşa existenţa mea ar fi curs,/ Dând morţii activitate cerebrală şi puls,/ Dacă Biserica nu mi-ar fi adus/ Să gust viaţa lui Iisus./ Dacă n-aş fi mâncat şi n-aş fi băut/ Carnea şi sângele mâinilor care m-au făcut din dragoste şi din lut./ Şi mâinile Lui, infinit delicate,/ Umblându-mi prin vene, m-au deconectat de la moarte“.
Invitaţii întâlnirii au vorbit apoi despre filmul creştin şi despre condiţiile în care acesta poate fi o soluţie la problemele duhovniceşti.
Potrivit teologului Daniel Mazilu, filmul creştin poate ajuta în viaţa duhovnicească atât timp cât el reprezintă doar o etapă spre ceva mai înalt: „Cel care priveşte filme creştine, este, în primul rând, un privitor. Cel care se roagă este un rugător, iar cel care Îl vede pe Dumnezeu, este un văzător. Sunt aici nişte trepte la care suntem chemaţi fiecare dintre noi, încă din timpul vieţii. Trebuie însă să fim foarte atenţi, iar stadiul de privitor trebuie bine definit şi înţeles, fiindcă este o deosebire fundamentală între a privi şi a vedea. Mântuitorul Hristos, la un moment dat, spune în Evanghelie că «cei care au urechit de auzit să audă», făcând o oarecare deosebire. La fel este şi deosebirea între privit şi văzut. Trebuie să nu ne mulţumim doar cu stadiul sau statutul de cinefili, ci să trecem mai departe, venind mai aproape de Dumnezeu. Ţinta noastră trebuie să fie statutul de teofil, nu cel de cinefil“.
Scriitorul şi publicistul Grigore Ilisei a subliniat în cadrul întâlnirii că filmul are avantajul că te introduce într-o lume la care altfel nu ai avea acces: „Eu consider că dacă eşti rugător, cu siguranţă vei fi şi în continuare. Filmul, după părerea mea, are un alt rost, în primul rând acela de a trăi cât se poate de real lumea ficţiunii. Dacă ai văzut, de exemplu, filmul „Iisus din Nazaret“, poţi avea în timpul vizionării, cât şi după, senzaţia că ai fost în acel timp biblic, că ai fost contemporan cu Mântuitorul şi că ai suferit alături de El pe drumul Golgotei. Din acest punct de vedere, filmul are rostul unei opere de artă, al unei creaţii, care nu face nimic altceva decât să înnobileze omul. Una dintre faţetele acestei nobleţi este şi calitatea de rugător a omului“.
Părintele arhimandrit Nichifor Horia a vorbit, printre altele, şi despre capacitatea filmului, şi în general a unei opere de artă, de a ajuta fiinţa umană să se vindece de starea de superficialitate: „Filmul, ca şi orice operă de artă, trebuie să trezească în noi acea criză care să ne adâncească înţelesul profund, de a ne elibera de toată minciuna din noi, de toate nevralgiile pe care le ascundem adeseori şi de a ne face să fim autentici cu noi înşine şi în relaţie cu Dumnezeu. Un bun film poate într-adevăr să trezească în noi un semnal, care să ne arate că, de multe ori, trăim superficial, că trăim acele «stări de akedie» de care vorbesc Sfinţii Părinţi, pe care nu le înţelegem şi care sunt la limita depresiei, fără să găsim soluţii, sau, mai rău, fără să căutăm soluţii. În aceste cazuri, filmul poate să pună degetul pe o rană pe care de multe ori o lăsăm nevindecată sau o acoperim, în cel mai bun caz, cu un plasture. Şi printr-un film, şi printr-o carte, noi putem să ne înţelegem mai bine rănile şi să căutăm nu doar anestezicul pe măsură, ci vindecarea adevărată pentru ca astfel să venim către Domnul şi să trăim în Biserică puterea vindecătoare a tainelor pe care Dumnezeu ni le aşază spre desăvârşire, care înseamnă vindecarea în mod deplin, trup şi suflet. Această vindecare este una care se face treptat, pe măsură ce noi înţelegem şi acceptăm mai mult neputinţa pe care o avem de pus înaintea Domnului“.
În cadrul dezbaterii, s-a adus în discuţie mai multe filme creştine, printre care „Ostrov“, „Binecuvântată, fii închisoare!“, „Andrei Rubliov“, „Decalogul“, „Hoarda“, „Ţarul“, la dialog participând şi cei prezenţi în sală.
La final, trei persoane dintre cele care au adresat întrebări invitaţilor au primit, prin tragere la sorţi, volume apărute la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
.jpg)
