Marți, 7 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfântul Dumitru” Narcisa, Bacău, din sobor făcând parte preoții slujitori ai acestui sfânt chivot băcăuan și alți preoți băcăuani. La slujbă au participat credincioșii parohiei, precum și alți pelerini veniți pentru împreună-rugăciune la ceas de sărbătoare închinată Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.
Tot mai mulţi cetăţeni germani se mută la Sibiu
Un număr de aproximativ 500 de germani au primit, de la începutul acestui an, drept de şedere sau de rezidenţă în Sibiu. Potrivit datelor oferite de autorităţi, din cei 1.850 de străini care s-au mutat la Sibiu, cei mai mulţi - 1.100 - sunt cetăţeni ai Uniunii Europene, iar aproape jumătate dintre aceştia sunt germani. În fosta capitală culturală europeană din 2007 s-au mutat şi cetăţeni din ţări îndepărtate: 96 de filipinezi, 50 de americani, canadieni, japonezi, chinezi, marocani, sau cetăţeni din ţările africane. În luna mai a acestui an, primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, i-a invitat pe etnicii germani emigraţi din România să se întoarcă acasă. Klaus Iohannis este singurul membru al familiei sale, care a refuzat să plece din România după 1990, având atât părinţii, cât şi sora stabiliţi în Germania. Primarul sibian spune că mulţi etnici germani s-au întors, în ultimii ani, în judeţul Sibiu, mai ales datorită îmbunătăţirii condiţiilor de trai din România. „Din păcate, numărul celor care s-au întors este totuşi foarte mic şi sunt în continuare cazuri izolate, dar şi acestea ne dau speranţa că nu s-a închis drumul de întoarcere. Eu cred că vor mai fi oameni sau familii care se vor întoarce, dar nu cred că va deveni o mişcare de masă“, a afirmat primarul municipiului Sibiu. Conform datelor prezentate de reprezentanţii FDGR, la ora actuală, în România sunt aproximativ 60 de mii de etnici germani.