Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
22 Dec, 2024
Tovărăşie şi singurătate pentru câştigarea lui Hristos
În opera sa, Sfântul Vasile cel Mare îl aseamănă pe monah cu un ostaş al lui Hristos, pe de o parte, pentru a arăta disciplina la care trebuie să răspundă, iar pe de alta, pentru a răspunde la chemarea lui Dumnezeu prin detaşarea de orice grijă materială (Sfântul Vasile cel Mare, "Asceticele", "Conţinutul, pe scurt, al lucrărilor ascetice ale Sfântului Vasile cel Mare", în PSB 18, p. 24). După cum soldatul nu se încurcă cu grijile pământeşti, aşa trebuie să facă şi monahul adevărat. Nu trebuie să se odihnească, "să nu se îngrijească de nici un fel de odihnă pe pământ", să se lepede de toată grija cea lumească, să lupte împotriva gândurilor, să-L aibă permanent în faţa ochilor pe Hristos şi să rabde precum a răbdat El: "Aşadar, ostaşule al lui Hristos, luând aceste pilde mici din faptele omeneşti, să te gândeşti la bunătăţile cele veşnice. Să-ţi hotărăşti o viaţă de pribegie, singuratică, săracă. Să te faci neatârnat de nimic, să te lepezi de orice grijă, să nu te împiedice nici pofta de femeie, nici îngrijirea de copii, căci acestea sunt cu putinţă pentru cel ce se osteneşte lui Dumnezeu. Înarmează-te ca să fii neînvins la orice lucru şi neclintit la suflet printre primejdii, nu pierde credinţa, ai pe Hristos înaintea ochilor, care pentru tine toate a răbdat, amintindu-ţi că, pentru Hristos, şi ţie ţi se cade să rabzi totul. Şi prin aceasta vei birui, căci ai urmat Biruitorului Împărat, care şi pe tine te face părtaş al biruinţei Sale" (idem, "Regulile Monahale Mari").
Din dorinţa de a aduna laolaltă mărgăritarele împrăştiate ale monahismului capadocian, după modelul lavrelor pe care le analizase cu atenţie în timpul călătoriei sale prin Orient, Sfântul Vasile cel Mare întocmeşte Regulile Mari şi Mici. Prin intermediul lor, viaţa de obşte a călugărilor, deşi singuratică, este prinsă într-un trunchi comun, unde fiecare poate să se simtă ca şi cum ar fi singur. În acest sens, monahul (adică cel singur, care trăieşte de unul singur - "monos") se păstrează viu în starea de comuniune a Bisericii, înaintând împreună cu ceilalţi, ca într-o formaţie de luptă, spre mântuire. În acest sens, Sfântul Vasile afirmă: "Cel ce s-a depărtat de viaţa obişnuită, nevoindu-se pentru viaţa cea dumnezeiască, să se nevoiască nu singur prin sine şi nu deosebit unul de altul. Căci pentru o asemenea viaţă e nevoie de adeverire, ca să nu fie ea bănuită vicleneşte. Şi pentru legea duhovnicească cere ca cei ce gustă Paştele cel de taină să fie nu mai puţini de zece, tot astfel şi aici se cuvine ca mai vârtos să se înzecească decât să se împuţineze numărul celor ce împreună se nevoiesc în viaţă duhovnicească".
.jpg)
