Tovărăşie şi singurătate pentru câştigarea lui Hristos

În opera sa, Sfântul Vasile cel Mare îl aseamănă pe monah cu un ostaş al lui Hristos, pe de o parte, pentru a arăta disciplina la care trebuie să răspundă, iar pe de alta, pentru a răspunde la chemarea lui Dumnezeu prin detaşarea de orice grijă materială (Sfântul Vasile cel Mare, "Asceticele", "Conţinutul, pe scurt, al lucrărilor ascetice ale Sfântului Vasile cel Mare", în PSB 18, p. 24). După cum soldatul nu se încurcă cu grijile pământeşti, aşa trebuie să facă şi monahul adevărat. Nu trebuie să se odihnească, "să nu se îngrijească de nici un fel de odihnă pe pământ", să se lepede de toată grija cea lumească, să lupte împotriva gândurilor, să-L aibă permanent în faţa ochilor pe Hristos şi să rabde precum a răbdat El: "Aşadar, ostaşule al lui Hristos, luând aceste pilde mici din faptele omeneşti, să te gândeşti la bunătăţile cele veşnice. Să-ţi hotărăşti o viaţă de pribegie, singuratică, săracă. Să te faci neatârnat de nimic, să te lepezi de orice grijă, să nu te împiedice nici pofta de femeie, nici îngrijirea de copii, căci acestea sunt cu putinţă pentru cel ce se osteneşte lui Dumnezeu. Înarmează-te ca să fii neînvins la orice lucru şi neclintit la suflet printre primejdii, nu pierde credinţa, ai pe Hristos înaintea ochilor, care pentru tine toate a răbdat, amintindu-ţi că, pentru Hristos, şi ţie ţi se cade să rabzi totul. Şi prin aceasta vei birui, căci ai urmat Biruitorului Împărat, care şi pe tine te face părtaş al biruinţei Sale" (idem, "Regulile Monahale Mari").