În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Tradiţie sfântă în port şi colind“, la Bârlad
Protopopiatul Bârlad şi Cercul Militar Bârlad au organizat, în a doua zi de Crăciun, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, concertul de colinde "Tradiţie sfântă în port şi colind". Evenimentul, devenit tradiţie în ultimii ani, a avut loc în sala de spectacole a Cercului Militar Bârlad.
În după-amiaza celei de a doua zi de Crăciun, sala de spectacole a Cercului Militar din Bârlad s-a dovedit a fi neîncăpătoare, pentru cei ce au dorit să asculte şi să vadă concertul de colinde "Tradiţie sfântă în port şi colind". Au participat următoarele coruri: corul de copii al Cercului Militar Bârlad, Corul "Gavriil Musicescu" al preoţilor Protopopiatului Vaslui, Corul "Roman Melodul" al preoţilor Protopopiatului Huşi, Corul "Gheorghe Cucu" al preoţilor Protopopiatului Bârlad, Corul "Axios" al cântăreţilor bisericeşti din Protopopiatul Bârlad şi Corul de copii "Nădejdea creştinilor" din parohia Ciortolom, Protopopiatul Bârlad. "Concertul de anul acesta a avut rolul de a readuce în actualitate tradiţia sfântă a portului popular, pus în valoare de copii din parohia Ciortolom, care după desfiinţarea şcolii din sat se strâng la biserică pentru a păstra şi duce mai departe dragostea de tradiţie, de colind şi cântare sfântă, având ca izvor şi temelie nădejdea creştinilor, trăitori şi pe aceste meleaguri. Fiecare formaţie corală a prezentat în concert colinde, aşezate pe portative armonizate de consacraţi culegători şi compozitori, dar şi colinde vechi şi chiar specifice zonei din sudul Moldovei", a relatat pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad. După ce Moş Crăciun a împărţit daruri colindătorilor, Preasfinţitul Corneliu a adresat cuvântul de binecuvântare, felicitând pe toţi participanţii şi îndemnându-i la "păstrarea acestor valori nepieritoare şi de neînlocuit, arătând că acestea dau putere şi statornicie celor ce le promovează şi celor ce le primesc, şi fără de care astăzi nu am fi putut să ne bucurăm de ele". "În final, la îndemnul Preasfinţitului Episcop, atât colindătorii, cât şi cei colindaţi au cântat într-un cor inegalabilul colind "O, ce veste minunată!", care a încununat o zi de neuitat pentru toţi cei prezenţi", a adăugat pr. protopop Vasile Lăiu. Slujbă arhierească la Biserica "Sfântul Ilie" din Bârlad În a doua zi de Crăciun, luni, 26 decembrie, PS Corneliu, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Ilie" din Bârlad. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Huşi. În cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Corneliu a scos în evidenţă importanţa "marei minuni", petrecută în ieslea Betleemului acum mai bine de două mii de ani, pe care o prăznuim cu aceeaşi bucurie şi intensitate duhovnicească în fiecare an. După cum ne-a relatat pr. protopop Vasile Lăiu, cuvântul Episcopului Huşilor a îndemnat pe cei prezenţi, dar şi pe cei se simt şi trăiesc conştienţi această sărbătoare să o prăznuiască "curaţi şi responsabili, aşa cum au prăznuit-o sfinţii şi înaintaşii noştri, făcând din viaţa lor o peşteră şi o iesle în care l-au primit pe pruncul Iisus şi au cules roadele venirii Lui, lăsându-ne nouă moştenire şi testament trăirea lor".