Polovragii, sat şi mănăstire, dăinuiesc de veacuri sub poalele Parângului din uriaşul lanţ de munţi cu un picior în Jiu, spre apus şi altul în Olt, spre răsărit. Împrejmuită cu ziduri ca de cetate, seculara mănăstire deschide pelerinului o adevărată poartă spre cer. Este locul în care tradiţia vracilor geto-daci se prelungeşte în rugăciunile monahilor şi monahiilor care mijlocesc vindecarea sufletelor noastre.
Pe drumul care leagă municipiul Târgu Jiu de Horezu, la aproximativ o oră de mers cu maşina, se află localitatea gorjeană Polovragi. Un loc pitoresc, cu multe tradiţii care datează chiar din vremea strămoşilor geto-daci. Istoricii spun că localitatea îşi trage numele de la străvechii vraci geţi care populau zona şi cutreierau desişurile de pe Cheile Olteţului. Există chiar o veche aşezare dacică pe coama muntelui, unde vracii din aceste locuri înălţau rugăciuni către Zalmoxe. Astăzi aşezarea este cunoscută prin renumele mănăstirii din vecinătate.
Legătura neîntreruptă cu sacralitatea strămoşilor geto-daci
La Polovragi, vechile tradiţii şi obiceiuri nu s-au uitat. Se regăsesc chiar în istoria mănăstirii, a cărei existenţă se leagă de sacralitatea strămoşilor geto-daci. În acest sens, profesorul Toma Rădulescu, conducător al Secţiei de numismatică din cadrul Muzeului de Istorie din Craiova, afirmă: "Marele istoric şi preot Dumitru Bălaşa a arătat că există o continuitate între modul cum gândeau sacralitatea strămoşii noştri daco-geţi şi cum au continuat această gândire urmaşii lor, care au devenit creştini. Din punct de vedere arheologic, această teorie istorică a fost confirmată de Muzeul Naţional Central, precum şi de alte muzee care au cercetat zona. Astfel, s-a ajuns la concluzia, pe baza descoperirilor care datează chiar din secolul al IV-lea înainte de Hristos, că a existat o foarte puternică fortificaţie geto-dacică pe vârful muntelui, deasupra localităţii Polovragi. Exista fără îndoială şi un templu închinat lui Zalmoxis în care se rugau strămoşii noştri".
Veche ctitorie boierească
Existenţa istorică a Mănăstirii Polovragi este legată de venirea Cuviosului Nicodim de la Tismana pe aceste meleaguri. A existat la început sub forma unei mănăstiri din lemn, care în timpul domnitorului Matei Basarab a fost înlocuită cu una din zid, ctitorită de familia boierului Danciu Pârâianu. Despre existenţa primei bisericuţe de lemn vorbeşte chiar Paul de Alep în jurnalul său de călătorie. El descrie felul cum a fost ridicată biserica de zid a mănăstirii, care a înconjurat vechiul lăcaş din lemn, ca nu cumva monahii să fie privaţi prea mult timp de cele sfinte. El aminteşte, de asemenea, în însemnările sale cum schimnicii, retraşi în peşterile de pe Cheile Olteţului, coborau duminica pentru a participa la Sfânta Liturghie şi pentru a primi Sfânta Împărtăşanie în bisericuţa mănăstirii.
În decursul timpului, mănăstirea a îndeplinit un rol deosebit de important în îndrumarea duhovnicească a localnicilor: "Exista un târg care se ţinea de obicei între cele două praznice închinate Maicii Domnului (15 august - 8 septembrie), unde veneau oameni din toate părţile ţării şi mai ales din Ardeal. Era un obicei ca la aceste adunări să se distribuie şi să se comercializeze băuturile alcoolice. În acest sens, documentele menţionează poziţia pe care au avut-o stareţii Mănăstirii Polovragi, care au ajuns să meargă până la domnul ţării pentru a se interzice acest păcătos obicei. Iată o adevărată lecţie prin care monahul nu stă închis în mănăstire, ci vine în lume pentru a condamna cu voce tare viciul şi păcatul", mai spune profesorul Rădulescu.
Un valoros fond documentar
Streaşina mănăstirii a adăpostit în decursul timpului personalităţi de marcă din istoria ţării. Astfel, domnitorul Matei Basarab a trecut pe aici înainte să dobândească tronul Ţării Româneşti şi a fost sprijinit de obştea monahală. Mai târziu, el a ţinut minte acest lucru şi a răsplătit cu multe daruri mănăstirea. Din ajutorul său, boierul ctitor Danciu Pârâianu, ruda sa, a putut să ridice biserica de zid.
Din punct de vedere istoric, mănăstirea de pe Cheile Olteţului posedă unul dintre cele mai bogate fonduri documentare din ţară, alături de Cozia şi Tismana.
Mănăstirea Polovragi şi Decretul 410
Mănăstirea Polovragi nu a fost scutită nici de prigoana comunistă. Aici, în urma unei aprige torturi, dezlănţuită chiar în perioada Postului Mare, au suferit în numele lui Hristos numeroşi monahi: "La Polovragi, regimul comunist a început, pentru prima dată, aplicarea Decretului 410 din 1958. După un scenariu mai puţin cunoscut, însă foarte bine pus la punct, Iulian Popovici, colonel de jandarmi la Odesa, a dezlănţuit o diabolică anchetă care a durat şase săptămâni. Principalul pretext al acestui demers a fost activitatea economică pe care o desfăşura mănăstirea în timpul mitropolitului Firmilian al Olteniei. Aici se înfiinţase, sub oblăduirea Centrului Eparhial de la Craiova, o puternică cooperativă cu ateliere pentru prelucrarea lemnului şi făurirea de obiecte de uz casnic, care avea realizări economice deosebite. Era o modalitate excelentă de autosusţinere a vieţii economice bisericeşti. Succesul acestei acţiuni a atras invidia comuniştilor. Faţă de realizările comuniste, acest fenomen Polovragi trebuia neapărat să pălească. În urma anchetelor deosebit de dure, s-au stipulat mai multe supoziţii de fraudă şi chiar delapidare. În cele şase săptămâni de chin, călugării au suferit bătăi şi martiraje ca pe vremea lui Hristos. În memoria mănăstirii a rămas martirul Emilian Gâţu, care trecut la Domnul în închisoare, precum şi ieromonahul Tit Moldovan şi duhovnicul mănăstirii, Veniamin Nicolae, mai târziu arhiereu-vicar la Buzău", completează istoricul Toma Rădulescu.
.jpg)
