Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Tradiţii în zi de sărbătoare, la Parohia Borşa
În Duminica întâi după Pogorârea Sfântului Duh, a Tuturor Sfinţilor, pe 30 mai, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în Parohia Borşa, din cadrul Protopopiatului Oradea. PS Sofronie a arătat, în cuvântul de învăţătură, că icoana unităţii popoarelor stă în sfinţenie, în lucrarea sfântă a Duhului Sfânt a lui Hristos.
Localitatea Borşa, din comuna Săcădat, se află la 24 de km est de municipiul Oradea, în apropiere de şoseaua E 60, ce leagă Oradea de Cluj-Napoca, pe valea Crişului Repede. Satul are o istorie îndelungată, fiind atestat documentar încă din 1249. De-a lungul vremii, în ciuda stăpânirilor străine, locuitorii Borşei şi-au păstrat curate identitatea românească şi credinţa drept-măritoare. Acest lucru îl atestă şi vechea biserică de lemn, monument istoric, cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", din incinta cimitirului sătesc, dovadă vie a vechimii şi dăinuirii credinţei strămoşeşti pe aceste meleaguri. Bisericuţa a fost ridicată în 1692, iar în 1835 a fost zugrăvită de un meşter local, Ilie. În anii 1975 şi 2001-2003, lăcaşul a fost restaurat în întregime, recăpătându-şi aspectul iniţial şi intrând în circuitul turistic. În timp, vatra satului s-a strămutat, biserica rămânând la marginea localităţii. În apropierea ei, în anii din urmă, s-a înălţat şi noua biserică parohială, de zid, cea de lemn dovedindu-se neîncăpătoare. Parohia Borşa este formată din 70 de familii, 120 de credincioşi, fiind păstorită, din anul 2005, de părintele Violin Mureşan. Comunitatea a reuşit să îşi ridice, în anii 2002-2004, o nouă biserică cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Ctitorul principal al acesteia este dr. Viorel Negruţ (cu familia din Paris, Franţa) care, la dorinţa mamei sale, rămasă acasă în Borşa, a oferit sumele necesare construirii bisericii. Flori şi ştergare la porţi, în întâmpinarea ierahului Preasfinţitul Sofronie a fost întâmpinat la Borşa, după o veche tradiţie, la intrarea în sat, de un grup de patru tineri călare, care purtau frumoase costume populare, precum şi drapelul ţării. Pe parcursul drumului, credincioşii l-au întâmpinat pe ierarh cu flori, cu porţile împodobite cu frumoase ştergare şi cu obiecte tradiţionale, din lada de zestre, în semn de bucurie şi de bun venit. La biserică, Preasfinţitul Sofronie a fost aşteptat de copii şi tineri ai satului înveşmântaţi în costume tradiţionale precum şi de o săteancă îmbrăcată în port popular bihorean, care i-a dăruit oaspetelui, după obicei, pâine şi sare. Sfânta Liturghie arhierească a adunat la biserică întreaga suflare din localitate, în frunte cu oficialităţile locale. Răspunsurile liturgice au fost date de elevii Liceului Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea. În cadrul slujbei, pr. Violin Mureşan, membru supleant în cadrul Consistoriului eparhial, a fost hirotesit iconom-stavrofor, pentru bogata activitate pastoral-misionară desfăşurată în cadrul Parohiei Borşa, precum şi în Parohia Sfârnaş, Protopopiatul Marghita, unde a păstorit înainte. Pr. Dorel Octavian Rusu, protopopul Oradiei, a rostit un cuvânt de binecuvântare, în cadrul căruia a prezentat succint istoria satului şi a parohiei, amintind de vechii ctitori, înaintaşii credincioşilor prezenţi, care au apărat cu demnitate, şi chiar cu preţul vieţii lor, acest pământ românesc şi credinţa strămoşească, precum şi de actualii ctitori care au adus jertfa lor pentru noua biserică. Pr. Violin Mureşan şi-a exprimat bucuria pentru prezenţa chirarhului Oradiei în parohie, mulţumind pentru distincţia acordată. Vieţile Sfinţilor, merinde pentru suflet În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Sofronie a ţinut să sublinieze importanţa prăznuirii, în Duminica Tuturor Sfinţilor, atât a celor cunoscuţi cu numele, ce se află menţionaţi în calendar şi în sinaxar, cât şi a celor necunoscuţi, ştiuţi doar de Bunul Dumnezeu, din toate timpurile şi din toate locurile, între care sunt şi foarte mulţi strămoşi ai noştri: "În această zi specială, când îi pomenim pe toţi sfinţii laolaltă, trebuie să ne aducem aminte că înaintaşii noştri au avut ca merinde pentru suflet, ca delectare literară, Vieţile Sfinţilor. Din vieţile sfinţilor, strămoşii noştri au aflat cum trebuie să se comporte în lume, cum să trăiască. Având astfel de modele, trăiau o viaţă în virtute, pentru că, iubiţi copii, când strămoşii noştri erau de vârsta voastră, neavând nici televizor, nici cinematograf, nu-şi alegeau modele dintre starurile de cinema, care numai modele de ţinută morală nu sunt, ci aveau ca modele pe sfinţii pictaţi în toată frumuseţea lor cerească, de cetăţeni ai Împărăţiei cerurilor: pe Sfântul Gheorghe, pe Sfântul Dimitrie, pe Cuvioasa Parascheva, pe Sfânta Filofteia şi mai ales pe Maica Domnului. Cu astfel de modele, mulţi dintre înaintaşii noştri au ajuns ei înşişi sfinţi". Chiriarhul Oradiei a mai spus că "dacă noi astăzi, în prima duminică după Rusalii, îi pomenim pe toţi sfinţii, din întreaga lume şi din toate timpurile, laolaltă, din acelaşi sobor din Împărăţia cerurilor, o facem pentru că rodul principal al Duhului Sfânt este sfinţenia" şi "toţi suntem chemaţi prin Sfânta Biserică să devenim sfinţi". De asemenea, PS Sofronie a mai arătat că "icoana unităţii popoarelor nu este vreo construcţie politică de pe lumea aceasta, pentru că oricât ar fi de avansată nu e perfectă, şi nu poate fi asigurată nici de globalizare, nici de progresul ştiinţific sau cel tehnic, pentru că orice progres tehnologic, din nefericire, nu e dublat de un progres moral, ci unitatea popoarelor stă în sfinţenie, în lucrarea sfântă a Duhului Sfânt a lui Hristos".