La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Traininguri pentru preoţi şi credincioşi
În perioada 20-25 septembrie, în Mitropolia Basarabiei s-a desfăşurat ciclul de traininguri şi seminarii „Tinerii - vlăstare vii ale Bisericii“. Invitaţii principali ai acestora au fost protosinghelul Nicodim Petre din România, părintele Anastasios Bourantas din SUA, precum şi voluntari ai centrului OCMC şi ai Asociaţiei Tineretului Ortodox Român (ATOR) din Iaşi.
Organizat de către Centrul Creştin-Ortodox Misionar din SUA (OCMC) în colaborare cu Mitropolia Basarabiei, trainingul a adunat preoţi, preotese, precum şi tineri activi în cadrul Bisericii, cu scopul de a motiva şi de a forma lideri care să preia iniţiativa de organizare a activităţilor pentru tineret în cadrul parohiilor, în particular, şi a Bisericii, în general.
Primul training a avut loc la Chişinău, în data de 20 septembrie. Acesta s-a desfăşurat la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă“ şi a adunat peste 50 de participanţi din parohiile Mitropoliei Basarabiei din Chişinău. Invitatul special al trainingului a fost protosinghelul Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului „Asociaţii de tineret“ din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. Mai multe activităţi de cunoaştere a participanţilor, dar şi de învăţare prin implicare au fost organizate de patru tineri membri ai Asociaţiei Tineretului Ortodox Român (ATOR), filiala Iaşi. Aceştia şi-au împărtăşit experienţa participării active în viaţa Bisericii prin implicarea în ATOR, dar şi au transmis participanţilor sugestii utile conlucrării în grup, referindu-se în special la comunicare. Cu prezentări la fel de utile, dar şi inedite, au venit cei doi voluntari ai Centrului Creştin-Ortodox Misionar din SUA, Markella Balasis şi John Sedor, care au vorbit participanţilor despre „Pregătirea liderilor de tineret“ şi „Delegarea responsabilităţilor“.
În data de 21 septembrie a fost organizat seminarul „Tinerii - vlăstare vii ale Bisericii“ şi în oraşul Orhei. Evenimentul a adunat peste 200 de elevi de gimnaziu, dar şi de liceu în incinta Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu“. În cadrul seminarului, invitaţii, în frunte cu părintele Anastasios Bourantas, responsabil de activităţile cu tinerii în regiunea Philadelphia, aflată sub jurisdicţia Mitropoliei de New Jersey, au răspuns la întrebările: „De ce avem nevoie de tineri în Biserică?“, „Cum şi pentru ce să creştem un tânăr lider în Biserică?“, „Care sunt calităţile liderului unui grup de tineret din Biserică?“ Pe lângă aceasta, participanţii au fost împărţiţi în grupuri, în care au fost îndemnaţi să propună idei de activităţi în Biserică pentru tineri şi au fost ajutaţi să le dezvolte în proiecte, în care să specifice scopul, obiectivele, descrierea activităţii, dar şi să se gândească la bugetul acesteia. La finalul seminarului, proiectele propuse au concurat, iar juriul a ales un grup câştigător, căruia i s-a oferit un suport financiar oferit de către Parohia „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului“ din Orhei.
Următorul şi cel din urmă training s-a desfăşurat la Cahul, în zilele de 24 şi 25 septembrie, în incinta Universităţii de Stat din Cahul. Acesta a adunat 10 preoţi ai Episcopiei Basarabiei de Sud, în frunte cu preotul vicar Iulian Budescu, precum şi peste 100 de tineri studenţi ai colegiului pedagogic şi ai universităţii din oraş. În cadrul trainingului, participanţii au fost îndemnaţi, la fel ca în Orhei, să propună idei de activităţi şi să scrie proiecte, iar la final au fost alese două proiecte câştigătoare, care presupun organizarea unui pelerinaj la mănăstirile basarabene şi desfăşurarea unor conferinţe pe temele HIV/ SIDA şi avortul. Întru realizarea acestora, dar şi a celorlalte patru proiecte propuse, OCMC a oferit un suport financiar. „Chiar dacă preoţii şi tinerii care au fost prezenţi la traininguri au cunoştinţele necesare, ba chiar experienţă în lucrul cu tinerii în Biserică, eu consider că e important să discutăm din nou pe tema aceasta, astfel încât ei să audă unele lucruri şi de la cineva care vine de departe. Nădăjduiesc că acesta e abia începutul a numeroase activităţi şi evenimente legate de prezenţa tinerilor în Biserică, aici, în Basarabia“, a fost concluzia părintelui Anastasios la încheierea ciclului de traininguri.