Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Trei decenii de speranță”, în amintirea evenimentelor din 1989, la Huedin
La Huedin a avut loc marţi, 17 decembrie, manifestarea „Trei decenii de speranță”, organizată de cadre didactice și elevi de la Liceul Teoretic „Octavian Goga” și Liceul Tehnologic „Vlădeasa”-Huedin, în colaborare cu Protopopiatul Huedin, cu sprijinul Primăriei, Consiliului Local și al Casei de Cultură Huedin. Manifestarea a fost un omagiu adus pentru jertfa tinerilor revoluționari anticomuniști și o trecere în revistă a regimului comunist din România. La troița din centru a fost oficiat un Te Deum de către părintele protopop Dan Ionuț Lupuțan şi pr. Ioan Morcan, în prezența autorităţilor locale.
Activitatea a continuat în holul Casei de Cultură, unde a fost organizată expoziția „Amintiri din Epoca de Aur”, aici fiind expuse sute de obiecte reprezentative pentru perioada regimului comunist, adunate de către elevi și dascăli din Huedin și împrejurimi, în decursul mai multor săptămâni, de prin casele și podurile părinților și bunicilor. Mileuri, bibelouri, flori din plastic, revistele „Arici Pogonici”, „Cutezătorii”, „Luminița”, ziarele „Scânteia”, „România liberă”, uniformele de pionier cu trese, cu șnur roșu, galben sau albastru, insigne, uniformele de șoim al patriei, numărul matricol, casetofonul „Vef” și casete ORWO, AGFA sau BASF, valiza din lemn cu care mergeau tinerii în armată au fost o parte dintre exponate.
A urmat un spectacol ce a conţinut şi momente de amintire a evenimentelor din decembrie 1989, iar istoricul clujean Cornel Jurju a creionat portretul eroului-martir Lucian Matiș din Huedin.