Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Turnul clopotniţă de la Piatra Neamţ, în curs de restaurare

Turnul clopotniţă de la Piatra Neamţ, în curs de restaurare

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 12 August 2011

Turnul clopotniţă din cadrul Ansamblului Curtea Domnească de la Piatra Neamţ, construit în urmă cu peste 500 de ani de Ştefan cel Mare, va rezista la cutremure de peste 8 grade, în urma lucrărilor de consolidare pe care administraţia locală le realizează cu fonduri europene.

Potrivit managerului proiectului de reabilitare, Florin Băluşescu, lucrările de realizare a unei fundaţii la Turnul clopotniţă s-au încheiat. Acesta a fost îmbrăcat într-o schelă de susţinere din lemn, tocmai pentru a fi protejat. În următoarele săptămâni se vor efectua lucrări de curăţare a acoperişului, de consolidare interioară şi refacere a căilor de acces." Lucrările de consolidare vor asigura o rezistenţă a turnului la cutremure de peste 8 grade. Noi credem că turnul va fi redat circuitului turistic până în primăvara anului 2012", a precizat Florin Băluşescu.

Consolidarea Turnului clopotniţă face parte din proiectul ce prevede restaurarea şi punerea în valoare a zonei istorice şi culturale Curtea Domnească, costurile proiectului derulat de municipalitatea pietreană ridicându-se la 29 milioane de lei.

Cunoscut mai mult sub denumirea de Turnul lui Ştefan cel Mare, turnul clopotniţă este amplasat la nord-vest de Biserica "Sfântul Ioan" Domnesc din Piatra Neamţ şi face parte, împreună cu aceasta, din Complexul Curtea Domnească.

Mult mai elegant, mai bine proporţionat şi mai bogat în detalii valoroase de arhitectură faţă de cel ridicat de Ştefan cel Mare la Mănăstirea Bistriţa sau la Botoşani, turnul din Piatra Neamţ a fost construit în anul 1499, la un an după sfinţirea bisericii.

Construcţia este executată din piatră brută, străbătută cu câteva brâie de cărămidă şi nu a suferit modificări importante de-a lungul timpului.

În camera clopotelor din turn se găsesc 4 clopote: cel mare, din secolul al XVII-lea, cu o sonoritate unică, altul din secolul al XIX-lea, iar celelalte două sunt turnate în anul 1979, la Târgu Neamţ, de către meşterul Damian. Pe la jumătatea veacului al XIX-lea, turnul a fost supraînălţat, iar peste ultimul nivel s-a realizat o încăpere pentru "păzitorii de foc".