Un an fără părintele Dănilă Luca

S-a împlinit recent un an de când părintele protopop Dănilă Luca a plecat dintre noi, rămânând în amintirea tuturor ca un preot devotat, un apărător neînfricat al adevărului şi al credinţei strămoşeşti, sprijin tuturor preoţilor, prieten adevărat al tuturor, personalitate de o memorabilă frumuseţe sufletească, de o vocaţie remarcabilă şi cu o profundă conştiinţă a responsabilităţii misiunii asumate.

Născut la 26 iunie 1923, în casa lui Ioan şi a Mariei Luca din Ocna Sibiului, părintele Dănilă Luca a avut opt fraţi. Şcoala primară a urmat-o în localitatea natală, în perioada 1930-1936. Împreună cu fratele său geamăn, în anul 1936, s-a înscris la cursurile Liceului "Gheorghe Lazăr" din Sibiu, pe care l-a absolvit în anul 1943. Şi-a continuat studiile la Academia Comercială din Braşov, iar între anii 1943 şi 1945, tinerii studenţi Dănilă şi Simeon Luca au urmat stagiul militar la Şcoala de Cavalerie. S-au înscris la Facultatea de Teologie de la Timişoara, din 1945 până în 1947, an în care facultatea şi-a încheiat activitatea. Au fost transferaţi la Sibiu şi au absolvit în 1949. Lucrarea de licenţă a fost elaborată sub îndrumarea pr. prof. Grigorie Marcu, cu tema "Munca în Noul Testament". Părintele Dănilă îl descria pe pr. Grigorie Marcu ca fiind "pretenţios la gândirea frumoasă".

În 1949, tânărul teolog Dănilă Luca s-a căsătorit cu Aurelia, cea care avea să-i fie soţie pentru aproape 50 de ani. Viaţa petrecută alături de soţia sa i-a adus de-a lungul timpului multe amintiri plăcute de care, la bătrâneţe, s-a bucurat şi i-au umplut singurătatea locului. A fost învăţătoare în Sibiu, apoi la Topârcea, iar în 1953 a fost transferată la Şcoala Elementară din Ocna Sibiului. Împreună au avut doi copii, Daniil şi Aurel, ambii cu dragoste de carte, fapt pentru care au devenit oameni valoroşi în societate. Cel din urmă, Aurel, a plecat dintre noi, în 1997, răpus fiind de o boală necruţătoare.

Ctitor pe Calea Poplăcii

În 8 octombrie 1949 a fost hirotonit diacon. O zi mai târziu, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Topârcea, jud. Sibiu. Aici a avut loc întâlnirea cu Ioan Părăian, cel care avea să devină duhovnicul Teofil de la Sâmbăta de Sus. Părintele Dănilă îşi aducea aminte adesea de lecturile de la flacăra lumânării, de vorba de alint pe care o adresa în semn de încurajare lui Teofil: "Ioane, socotesc că toate suferinţele noastre, Dumnezeu le va primeni în Ceruri". În anul 1954 s-a înfiinţat un post de preot misionar pentru întreaga Arhiepiscopie a Sibiului. Datorită meritelor sale din perioada noviciatului şi mai cu seamă datorită stilului său oratoric, a fost ales în acest post în care a slujit până în anul 1973. În acest răstimp a exercitat şi funcţia de secretar al Protopopiatului Sibiu. Vremea în care a fost preot misionar a fost una destul de neprietenoasă. Pe lângă tumultul societăţii de atunci, lipsa mijloacelor de transport îngreuna activitatea pastorală. Ceea ce l-a ajutat să depăşească aceste obstacole a fost dragostea faţă de oameni, dar mai cu seamă dragostea faţă de slujirea în Biserica lui Hristos. Un lucru foarte important, care a stat la baza misiunii sale pastorale, a fost totodată şi înţelegerea şi îngăduinţa cu care a fost înzestrată soţia sa. În urma meritelor din timpul păstoririi sale, în anul 1961 a fost hirotesit iconom stavrofor.

În timpul păstoririi mitropolitului Nicolae Mladin (1967-1981), părintele Dănilă a fost chemat la o treaptă înaltă în misiunea pastorală. În contextul în care la Sibiu au fost înfiinţate mai multe parohii, a fost numit la parohia de pe Calea Poplăcii. Timp de câţiva ani, Parohia Calea Poplăcii a fost ataşată Bisericii "De pe Groapă", cu hramul "Buna Vestire". Aici a slujit timp de aproape 25 de ani. Alături i-a fost şi părintele Ion Nicoară, fost consilier al Arhiepiscopiei Sibiului, precum şi părinţii Simeon Macarie, Constantin Mitea şi Aurel Răduleţ.

Marele gând al părintelui Dănilă a fost acela ca parohia să aibă propriul loc de închinare, dar contextul politic al vremii nu a permis aşa de uşor materializarea acestei dorinţe. După 1989 s-a ivit momentul ca părintele Luca să pună piatra de temelie pentru biserica de pe Calea Poplăcii. În 1991 s-au pornit lucrările la biserică, prin sprijinul multor credincioşi, dar şi al unor instituţii de stat şi private. Un aport remarcabil de la început l-a avut actualul preot paroh, Dumitru Luca, pe atunci arhidiacon la Arhiepiscopia Sibiului. Zidirea a durat din 1990 până în 2001. Următorul pas, cel de pictare şi înfrumuseţare, a fost dus la bun sfârşit de pr. Dumitru Luca. În anul 2000, părintelui Dănilă i-a fost acordată "Crucea patriarhală", cea mai mare distincţie pentru preoţii mireni.

Protopop de Sibiu

În 1975, a fost instalat ca protopop al Sibiului, post pe care l-a ocupat cu demnitate până la finele anului 1999. A căutat ca, în cei 25 de ani, să ajungă în fiecare parohie. În această calitate, părintele Dănilă Luca a făcut posibilă buna colaborare cu toţi cei implicaţi în viaţa socială, culturală, ţinând cont de vremurile acelea în care relaţia dintre Stat şi Biserică era destul de rece. Dibăcia, diplomaţia şi curajul de a lucra cu oamenii l-au facut să iasă din multe situaţii delicate sau poate chiar riscante. Înţelegerea întregului fenomen politic din acea vreme l-a făcut să-şi poată adapta acţiunile sale, însă fără a se compromite în faţa comunităţii şi în faţa lui Dumnezeu.

A împlinit întreita treaptă a preoţiei, sacramentală, conducătoare şi învăţătoare, într-un mod deplin. Distins şi bine documentat, părintele Luca şi-a zidit duhovniceşte credincioşii din protopopiat, cu orice prilej şi în orice loc, era un mare orator. A vorbit atât pentru credinciosul de rând, dar şi pentru oamenii cu o cultură înaltă. Chiar şi în ultimii ani de viaţă, predicile sale erau ascultate cu interes de cei care-l căutau în biserică sau în orice alt loc. Multe dintre predicile sale au fost publicate atunci şi ulterior în diferitele publicaţii periodice bisericeşti.

Un moment delicat pentru părintele Dănilă a fost pierderea fratelui său geamăn, Simeon, găsit înecat în Lacul Dumbrava. Răspunsul în jurul misterului morţii preotului Simeon Luca a fost unul gol şi ironic: "Un popă mai putin, atât s-a întâmplat". Probabil că odată cu acest răspuns, pr. Dănilă Luca s-a convins de nedreptăţile care aveau să vină şi avea să-şi întărească o oarecare diplomaţie pe viitor. În părintele Dănilă Luca nu au reuşit să găsească decât un om echilibrat, fără dorinţa avidă de a se compromite. Deşi au bătut la uşa lui mulţi dintre cei legaţi de servilismul securist, el a izbutit să-i înfrunte onorabil. Argumentul său în apărarea Bisericii, în faţa securiştilor, a fost întotdeauna tocmai propria viaţă religioasă ascunsă a acestora. Fiecare dintre ei avea să-şi încreştineze copiii, să-i cunune la biserică şi fiecare avea să-i înmormânteze pe cei apropiaţi. Pe de o parte, o afirmaţie plină de haz, pe de altă parte, o vădită diplomaţie în abordarea problemelor.

Pensionat în anul 1999, nu a încetat să participe în viaţa comunităţii de pe Calea Poplăcii. O perioadă îndelungată după pensionare, a participat duminică de duminică ca împreună slujitor cu părintele Dumitru Luca. Deşi oarecum atins de vârsta înaintată şi cu vederea mult slăbită, ţinea totuşi să accentueze faptul că preoţia este pe viaţă şi trebuie purtată cu demnitate.

A adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii celei veşnice pe 17 iunie 2011.