În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, când Biserica a celebrat Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Sfânta Evanghelie citită și le‑a vorbit celor prezenți despre cum trebuie trăit creștinește Crăciunul.
Un bogat itinerar liturgic şi misionar
În cele 24 de biserici din Arhiepiscopia Aradului, care poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, au avut loc manifestări religioase şi culturale, organizate de preoţi şi corporaţiile parohiale sau în colaborare cu oficialităţile locale. Cu acest prilej, IPS Arhiepiscop Timotei a avut un itinerar liturgic şi misionar deosebit de bogat.
Cu ocazia aniversării centenarului Bisericii parohiale Olari, cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Protoieria Arad, duminică, 7 noiembrie, Înalt Preasfinţitul Timotei a săvârşit Sfânta Liturghie, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Facultăţii de Teologie din Arad. Înalt Preasfinţia Sa a fost întâmpinat la intrarea în parohie, potrivit tradiţiei, de părintele paroh Călin Dragoş, oficialităţile comunei, numeroşi credincioşi şi de un banderiu de călăreţi îmbrăcaţi în frumoase costume naţionale, iar în faţa bisericii, de soborul preoţilor, în frunte cu părintele Nicu Breda, protopop al Aradului. În cuvântul de mulţumire pentru primirea făcută, Înalt Preasfinţitul Timotei a evidenţiat importanţa momentului aniversar al bisericii şi al credincioşilor din Olari, în contextul aniversar naţional al Anului Omagial al Crezului şi al Autocefaliei româneşti. "Şi Crezul, şi Autocefalia Bisericii noastre şi sfintele biserici ridicate în vremi consfinţesc dăinuirea noastră ca români şi ortodocşi", a spus Înalt Preasfinţia Sa. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon tânărul Adrian-Ioan Crainic, fiul preotului Ioan Crainic, fost preot paroh în Olari. Un bogat cuvânt de învăţătură, fundamentat pe textul pericopei Evangheliei Duminicii, rostit de chiriarh, a sporit frumuseţea momentului. În continuare, părintele paroh Călin Dragoş a prezentat chiriarhului întreaga sa activitate bisericească din parohie, mulţumind tuturor celor care l-au sprijinit. Pentru strădaniile depuse a fost distins cu rangul bisericesc de iconom stavrofor. După încheierea Sfintei Liturghii, IPS Arhiepiscop Timotei a sfinţit o troiţă, ridicată pe locul fostei biserici de lemn a Parohiei Olari şi a participat la agapa frăţească oferită tuturor participanţilor. Vizită pe şantierul construcţiei bisericii din Parohia Sântana II IPS Arhiepiscop Timotei şi-a continuat itinerarul pastoral în Parohia Sântana II, unde a vizitat şantierul de la biserica nouă. Chiriarhul a fost întâmpinat de părintele paroh Ioan Crainic, primarul oraşului Sântana, Viorel Enache, şi de credincioşi. Înalt Preasfinţitul Timotei i-a felicitat pe cei prezenţi şi întreaga obşte a credincioşilor de aici pentru efortul de a înălţa o biserică monumentală. La întâlnire a participat şi preotul romano-catolic din Sântana. Vizită de hram la Parohia Caporal Alexa De la Sântana, IPS Timotei a vizitat biserica cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din satul Caporal Alexa, aparţinător oraşului Sântana. Şi aici, Arhiepiscopul Aradului a fost întâmpinat cu multă bucurie de preotul paroh Gabriel Mariş, înconjurat de credincioşii parohiei, adunaţi la slujba Sfântului Maslu. Înalt Preasfinţitul Părinte le-a vorbit despre Sfinţii Arhangheli şi despre hramul bisericii. Amintind de îngeri, copilaşii care i-au stat alături au dorit să rostească împreună "Îngeraşul", iar apoi copiii au recitat mai multe poezii. La final, primarul oraşului Sântana a mulţumit Înalt Preasfinţiei Sale şi însoţitorilor pentru că au participat la sărbătoare şi i-a invitat şi cu alte ocazii în satul Caporal Alexa, iar IPS Timotei l-a felicitat pe tânărul preot paroh pentru activitatea desfăşurată şi pentru că are legături puternice cu credincioşii, deşi este paroh doar de doi ani. Seară duhovnicească la Şiria Comunitatea ortodoxă din Şiria s-a îmbrăcat în haină de sărbătoare pentru a-şi cinsti ocrotitorii, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Sărbătoarea a început cu Utrenia, urmată de Sfânta Liturghie la care au participat un număr impresionant de credincioşi. La final, copiii de la Şcoala Generală "Ioan Slavici" din Şiria împreună cu corul de copii al parohiei au susţinut un program special alcătuit din pricesne şi un imn de slavă dedicat Sfinţilor Arhangheli. În încheiere, în armonia sunetelor de clopot, copiii, tinerii, vârstnicii, toată suflarea prezentă, în frunte cu preoţii Iulian Botezatu şi Pavel Savu, au înconjurat sfânta biserică, într-o procesiune închinată hramului. La ora 16:00 s-a oficiat Taina Sfântului Maslu de un sobor de preoţi, avându-l în frunte pe părintele Crinel Onea, protopop al Lipovei, alături fiind părintele arhimandrit Ilarion Tăuceanu, stareţul Mănăstirii Feredeu. Seara duhovnicească a fost încununată de prezenţa Înalt Preasfinţitului Timotei, Arhiepiscop al Aradului, care a evidenţiat rolul îngerilor în viaţa credincioşilor şi faptul că multe biserici din Eparhia Aradului au hramul Sfinţilor Arhangheli. Ziua s-a încheiat cu oficierea slujbei de mulţumire şi agapa frăţească. Hram la Mănăstirea "Sfinţii Arhangheli" din Roşia IPS Arhiepiscop Timotei a săvârşit luni, 8 noiembrie, Sfânta Liturghie la Schitul Roşia din Protopopiatul Sebiş. Bucuria duhovnicească a fost împărtăşită şi de credincioşii veniţi în pelerinaj la hram din împrejurimi. În cuvântul de învăţătură, chiriarhul a vorbit despre Sfinţii Îngeri şi ocrotirea lor, despre cinstirea pe care se cuvine să le-o arătăm, ca unora care văd necontenit faţa Tatălui ceresc.