Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Un centru de pelerinaje pentru diaspora
Consiliul Eparhial al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei s-a întrunit în şedinţă de lucru luni, 26 septembrie, sub preşedinţia Preasfinţitului Timotei, Episcopul ortodox român al eparhiei mai sus-menţionate. În cadrul acesteia s-a decis înfiinţarea Centrului de pelerinaje "Ecclesia", prin care românii ortodocşi din cuprinsul eparhiei să poată vizita locuri de mare interes spiritual.
"Scopul înfiinţării acestui centru de pelerinaje este acela de a le face cunoscute românilor ortodocşi din cele două ţări ale episcopiei Ţara Sfântă, mănăstirile din Grecia şi din Sfântul Munte, iar spaniolilor dornici să le facem cunoscută tradiţia şi spiritualitatea noastră ortodoxă, organizând pelerinaje la mănăstirile ortodoxe din România", a argumentat Preasfinţitul Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei. Între obiectivele care pot fi atinse în diaspora se numără Catedrala din Santiago de Compostela, unde se găsesc moaştele Sfântului Apostol Iacob, Catedrala din Toledo sau Monasterio del Piedra. Pelerinaje pentru românii ortodocşi din Spania au mai fost organizate până acum de Parohia "Sfântul Ierarh Nectarie" din Coslada, credincioşii de aici vizitând Ierusalimul, Grecia, Egiptul, iar în perioada următoare Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Zaragoza va organiza un pelerinaj în Grecia. De asemenea, Parohia "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Valencia îşi va duce enoriaşii să viziteze Ierusalimul. Cărţi şi obiecte bisericeşti pentru românii din eparhie Tot în cadrul Episcopiei Spaniei şi Portugaliei va funcţiona o societate pentru comercializarea de cărţi şi obiecte bisericeşti. Decizia a fost luată în cadrul aceleiaşi şedinţe de Consiliu Eparhial, pentru a veni în sprijinul românilor ortodocşi aflaţi între graniţele celor două ţări. Aducerea cărţilor şi obiectelor bisericeşti în eparhie se va face prin colaborarea cu diferite edituri, precum editurile Patriarhiei Române: Trinitas, Basilica şi Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit Preasfinţitului Timotei, prin aducerea de carte bisericească se urmăreşte educarea credincioşilor din eparhie prin lectura duhovnicească. La solicitarea comunităţilor de ucraineni, cetăţeni români rezidenţi în Spania, s-a discutat posibilitatea înfiinţării unor parohii cu limba de slujire ucraineană şi urmând calendarul iulian. Pentru susţinerea acestui demers s-au strâns 630 de semnături de la români din Reuss, Catalonia şi Madrid. Cererea a fost dezbătută şi aprobată prin vot de către membrii Consiliului Eparhial, cu specificarea ca în respectivele parohii să se slujească doar pentru credincioşii ucraineni. Pentru început vor fi înfiinţate două parohii, la Madrid respectiv Reuss, iar în continuare se vor identifica şi alte comunităţi de români de etnie ucraineană din Spania şi Portugalia, în încercarea de a înfiinţa noi parohii pentru nevoile spirituale ale acestora.