Zorii ereziei diofizite au apărut în Siria odată cu învăţătura lui Diodor de Tars. Contemporan cu Sfântul Vasile cel Mare şi prezent în Sinodul părinţilor de la Constantinopol, episcopul sirian şi-a călit hristologia în apologiile scrise împotriva ultimului împărat roman, persecutor al creştinilor, Iulian Apostatul. Aprig oponent al arianismului, Diodor şi-a sprijinit hristologia pe dorinţa de a păstra neschimbată, nealterată şi nediminuată Persoana Logosului Înomenit. Modalitatea sa de abordare constituia fără îndoială o tratare în oglindă a preceptelor hristologice desprinse din învăţăturile lui Arie sau Pavel de Samosata. Sprijinindu-se pe o hristologie de tip Logos-antropos, "el percepe trupul (carnea, materia) ca pe omul născut din Fecioara Maria. Pentru el unirea celor două naturi este ceva profund şi inexplicabil". În contextul Întrupării, firea umană se face templu slăvit şi lăudat în care locuieşte Cuvântul lui Dumnezeu. În tot acest proces, atât dumnezeirea, cât şi omenitatea se păstrează nealterate, ca identităţi identitare şi de sine stătătoare. În rezumat, sirologul indian Geevarghese Chediath aşază ideile episcopului de Tars în contextul hristologic al epocii sale: "Diodor a respins analogia apolinaristă de tip trup-suflet ca model pentru unirea hristologică. În esenţă a respectat hristologia lui Eustaţie, cu care se găsea în strânsă legătură. A luptat împotriva lui Iulian, apărând dumnezeirea lui Hristos. De altfel, Diodor a fost un adevărat reprezentant al credinţei şi al Bisericii. Împotriva acuzaţiilor păgânilor, Diodor a vorbit despre Iisus Hristos, Unul şi Adevăratul Dumnezeu. A respins învăţătura lui Pavel de Samosata, care socotea că Hristos este un simplu om (psilanthtopos). În acest context şi-a construit teologia sa distinctivă, respingând amestecarea celor două naturi în Hristos" (G. Chediath, Christology, pp. 72-73). (Diac. Ioniţă Apostolache)
.jpg)
