Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Un nou aşezământ monahal în Episcopia Tulcii

Un nou aşezământ monahal în Episcopia Tulcii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 09 August 2013
Ca mărturie a credinţei ortodoxe propovăduite şi mărturisite pe meleagurile dobrogene, la marginea Pădurii Babadag, în localitatea tulceană Baia, s-a înălţat acum câţiva ani un aşezământ monahal. În prezent, se lucrează la finisarea interioară a bisericii şi a paraclisului. 
 
Mănăstirea Codru din Episcopia Tulcii a fost înfiinţată în anul 2005 la iniţiativa singhelului Victorin Tudor, actualul stareţ. Piatra de temelie a bisericii mari a fost aşezată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la 1 aprilie 2007. „Mânat de dorinţa de a lăsa ceva în urma mea, fiind şi în apropierea locurilor natale, am primit binecuvântarea ierarhului pentru a ridica acest aşezământ monahal pe terenul donat de către Primăria comunei Baia. La început, am fost trei vieţuitori. Adăpost ne-a fost o baracă din placaj, iar lăcaş de rugăciune, un paraclis din placaj, ce se afla pe locul actualului paraclis, a cărui piatră de temelie a fost aşezată de către Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, la 14 iunie 2012. Până în prezent, s-a finalizat construirea atât a bisericii mari, cu hramul «Intrarea Domnului în Ierusalim», cât şi a paraclisului cu hramul «Aşezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului», sărbătorit la 31 august, precum şi a unui corp de chilii. De asemenea, s-a reuşit pictarea icoanei hramului pe faţada bisericii mari în tehnica mozaic, placarea cu piatră şi finalizarea mobilierului“, a precizat singhelul Victorin Tudor, stareţul nou-înfiinţatei Mănăstiri Codru. 
 
Părintele Victorin Tudor a mai explicat că paraclisul a fost construit aproximativ în acelaşi timp cu biserica mare, întrucât, săvârşindu-se Sfânta Liturghie zilnic, iarna este mai greu şi mai costisitor de încălzit edificiul ecleziastic cel mare. 
 
Şantierul de la Mănăstirea Codru continuă şi astăzi prin derularea lucrărilor de finisare la biserică şi paraclis. În viitor, stareţul Mănăstirii Codru doreşte să ducă la împlinire şi celelalte proiecte, precum demararea, după uscarea pereţilor bisericii mari şi ai paraclisului, a lucrărilor de pictură în tehnica „al fresco“, continuarea corpului de chilii şi înfiinţarea unui muzeu ce va cuprinde icoane, vase liturgice şi alte obiecte ce aparţin mănăstirii. La aşezământul monahal din localitatea tulceană Baia, vieţuirea este de obşte, fiind doi ieromonahi, un monah şi un frate. Mănăstirea Codru se află situată între Babadag şi Baia, la aproximativ 100 m de drumul E87. La intrarea pe drumul mănăstirii se află o troiţă în stil grecesc.