În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Un nou aşezământ monahal în Rădăuți
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de șapte ierarhi, a târnosit sâmbătă, 7 noiembrie, biserica Mănăstirii „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Rădăuţi şi a săvârşit Sfânta Liturghie.
În pofida vremii foarte reci, sute de credincioşi bucovineni au venit împreună cu copiii şi nepoţii lor, unii dintre ei îmbrăcaţi în port popular, la Mănăstirea „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Rădăuţi pentru a participa la slujba de târnosire a bisericii mănăstirii. Slujba de târnosire a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de șapte ierarhi: IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. După stropirea cu apă sfinţită şi ungerea cu Sfântul Mir a bisericii cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în biserică”, Patriarhul României, împreună cu soborul ierarhilor, înconjuraţi de numeroşi preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în incinta mănăstirii.
După rostirea Sfintei Evanghelii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că, în biserică, sufletul omorât de păcat înviază şi se pregăteşte pentru învierea cea de obşte. De aceea, o biserică târnosită este, după cum ne învaţă Sfântul Maxim Mărturisitorul, „laboratorul învierii”. „Astăzi am simţit că cerul s-a coborât spre noi prin sfinţii rugători, ca pe noi să ne înalţe la ceruri, și Sfânta Treime ne primeşte în iubirea Sa pentru că toată lucrarea s-a făcut cu vrerea Tatălui, cu lucrarea Fiului şi cu desăvârşirea Duhului Sfânt, iar noi am împrumutat mâinile noastre lui Hristos pentru a zidi biserica. Fericite sunt mâinile care au lucrat, fie direct, fie prin donaţie de bani sau de materiale pentru zidirea unei biserici! De aceea, în slujbele noastre se spune când pomenim pe ctitori: «Fericiţii şi pururi pomeniţii ctitori» şi atunci când nu mai au rude, când nu mai au pe nimeni, vor fi pomeniţi de cei care se roagă în biserica zidită de aceştia”, a explicat Întâistătătorul Bisericii noastre.
Rugăciune pentru victimele incendiului din clubul Colectiv
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai subliniat că la pomenirea de obşte a celor trecuţi la Domnul, zi de sâmbătă numită şi Moşii de toamnă, se fac rugăciuni de iertare a păcatelor tuturor celor care au trecut la Domnul într-o formă neaşteptată, surprinzătoare şi violentă, precum tinerii de la clubul bucureştean Colectiv. De aceea, în cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite ectenii şi o rugăciune de pomenire pentru tinerii adormiţi în Domnul, dar şi ectenii pentru vindecarea şi întărirea celor aflaţi în suferinţă pe paturile din spitale. Preafericirea Sa a vorbit despre semnificaţiile teologice şi duhovniceşti ale pomenirii de obşte a celor adormiţi, subliniind că „Biserica Ortodoxă a dezvoltat o comuniune şi o cultură a recunoştinţei faţă de înaintaşi. De aceea, un popor care nu-şi mai pomeneşte pe cei trecuţi la Domnul nu mai are demnitate suficientă. Noi arătăm gradul de civilizaţie după modul cum ne comportăm cu copiii, bătrânii şi cu mormintele celor adormiţi”.
La finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul României a oferit următoarele distincții: Crucea patriarhală pentru clerici arhimandritului Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, pentru contribuţia la înfiinţarea şi buna organizare a Aşezământului pentru copii şi a Mănăstirii „Intrarea Maicii Domnului în biserică”; Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor. Ordine şi distincţii de vrednicie au mai fost acordate clericilor, monahilor, monahiilor şi mirenilor care au contribuit la buna organizare a aşezământului pentru copii, iar pentru biserica mănăstirii a dăruit o cruce de binecuvântare şi cărţi liturgice.
Preafericirea Sa a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen şi credincioşilor bucovineni pentru frumoasa primire şi pentru buna tradiţie ca, la realizarea unei lucrări importante bisericeşti, să fie cât mai mulţi credincioşi implicaţi. În semn de mulţumire pentru slujirea neamului românesc, în special faţă de ţinutul bucovinean, prin sprijinirea aşezământului de copii din Rădăuţi, preşedintele Consiliului Județean Suceava a conferit Patriarhului Bisericii noastre titlul de „Cetăţean de onoare al judeţului Suceava”, iar IPS Arhiepiscop Pimen i-a dăruit o icoană cu hramul mănăstirii.
Credincioşii prezenţi la slujba de târnosire s-au închinat în Sfântul Altar şi la moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur de la Reşedinţa Patriarhală, aduse de către o delegaţie condusă de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, precum şi la moaștele Sfântului Mitropolit Mucenic Teodosie aduse de la Mănăstirea Brazi și la sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți, aflate în patrimoniul mănăstirii.