În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Un nou consilier patriarhal
Componenta Patrimoniu religios din cadrul Sectorului Cultură şi patrimoniu religios al Patriarhiei Române se află de la începutul acestei luni sub coordonarea unui nou consilier patriarhal, Dan Mihai Ivanovici. Noul coordonator este pictor bisericesc expert în restaurare pictură murală şi lemn policrom.
Între priorităţile noului consilier patriarhal pentru Patrimoniu religios se numără dezvoltarea activităţii Centrului pentru pregătire, conservare şi promovare a patrimoniului bisericesc "Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu", pentru ca această instituţie să devină viabilă, productivă şi apreciată la nivelul celorlalţi specialişti cunoscuţi în domeniu. Pentru aceasta, după cum ne-a spus noul consilier patriarhal, este nevoie ca cele două laboratoare ale centrului, cel pentru restaurare carte şi cel pentru restaurare icoană, să fie dotate corespunzător cu aparatură modernă şi materii prime ce trebuie a fi importate şi pentru care este nevoie de avizul autorităţilor din Budapesta. În această situaţie s-a ajuns din cauza unor convenţii europene, fapt pentru care în ţara noastră nu se mai poate produce nimic. De asemenea, se urmăreşte ca, printr-un protocol cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, Secţia Artă sacră, să se faciliteze accesul şi practica studenţilor la tehnici moderne de restaurare-conservare, întâlnirea lor cu specialişti şi continuarea stagiilor de pregătire de cel puţin doi sau trei ani, în funcţie de specializare. Anii de studiu din sistemul de învăţământ nu califică absolventul pentru diferite lucrări de restaurare şi conservare din teritoriu, de aceea se doreşte şi specializarea şi calificarea de oameni pentru secţiile diferite de restaurare-conservare. "Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu blagoslovenia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, încercăm să facem din acest laborator unul de referinţă, unde studenţii şi absolvenţii să se poată perfecţiona şi, astfel, să restaurăm cărţi şi icoane din colecţiile Patriarhiei Române. Toate aceste bunuri restaurate-conservate vor constitui baza viitorului muzeu de artă religioasă românească, un proiect iniţiat de PF Părinte Patriarh Daniel", a precizat Dan Mihai Ivanovici, noul consilier patriarhal pentru Patrimoniu religios. Noua coordonare a Patrimoniului religios a fost hotărâtă de către Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc. Noul consilier patriarhal Dan Mihai Ivanovici este pictor bisericesc expert în restaurare pictură murală şi lemn policrom. Originar din oraşul Abrud, judeţul Alba, a făcut studiile universitare la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, apoi specializări în restaurare metale în Cehia, în restaurare în lemn, piatră, pictură pe lemn în ţară. De-a lungul timpului a fost muzeograf, a făcut parte din comisiile de restaurare a Mănăstirii Humor, Castelului Peleş, bisericii Bogdana din Rădăuţi. De asemenea, în calitate de pictor bisericesc autorizat, a realizat pictura din nou în mai multe lăcaşuri de cult din ţară, între care "Sfântul Nicolae" - Prundu Bârgăului, "Sfinţii Apostoli", ambele din Bistriţa Năsăud; Găneasa, Ilfov; "Sfânta Treime" - Ghencea, Bucureşti. A restaurat numeroase bunuri religioase de pa-trimoniu, precum tâmplele bisericilor de la Mănăstirea Suzana (Prahova) şi "Sfântul Antonie cel Mare" - Curtea Veche, Schitul Darvari şi Paraclisul "Sfântul Gheorghe" din Reşedinţa patriarhală, din Bucureşti. Sectorul Cultură şi patrimoniu religios al Patriarhiei Române mai cuprinde Comisia de pictură bisericească şi Centrul de pregătire pentru patrimoniu "Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu".