Sectorul Pelerinaje al Patriarhiei Române, condus de ing. Leonard Ciofu, consilier patriarhal coordonator, are de la începutul lunii februarie încă un consilier pentru grupurile speciale de pelerini. Părintele consilier patriarhal Dinu Pompiliu, a cărui activitate este dedicată grupurilor profesionale speciale din societatea românească, vine să intensifice activitatea misionară realizată de Patriarhia Română prin călătoriile duhovniceşti la locurile sfinte ale Ortodoxiei.
Pelerinajul este un memorial-vizual al locurilor unde s-a arătat în lume iubirea şi lucrarea minunată a lui Dumnezeu pentru oameni şi prin oameni, după cum spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, şi se desfăşoară pentru a intensifica rugăciunea şi viaţa spirituală în general. Noua dimensiune a Sectorului de Pelerinaje al Patriarhiei Române care se adresează categoriilor speciale prin formare şi activitate profesională este un efort în plus de a arăta tuturor celor interesaţi că rolul pelerinajului este şi cel al cunoaşterii istorice, al îmbogăţirii informaţionale, dar mai ales şi cel al formării sufleteşti. „Pelerinajul este o şcoală a Duhului Sfânt şi îi invităm pe toţi să o urmeze, iar această nouă deschidere a Sectorului Pelerinaje al Patriarhiei Române este un alt mod de ieşire a noastră în cetate, către lume. Ce bogăţie şi ce câştig real este pentru profesori de exemplu să facă la faţa locului ore de arheologie biblică! Cu siguranţă poţi vorbi mult mai frumos elevilor şi tuturor celor dragi cu care te întâlneşti despre activitatea Mântuitorului Hristos după ce ai fost pelerin în Ţara Sfântă. Este important ca atunci când însoţeşti pe cineva în pelerinaj, să îi cunoşti preocupările şi să-i oferi ceea ce are nevoie, iar noi avem foarte multe lucruri frumoase pe care trebuie să le mărturisim“, ne-a spus părintele consilier patriarhal Dinu Pompiliu.
Pentru toate acestea munceşte foarte mult părintele Dinu Pompiliu şi împreună cu cei din echipa dânsului realizează o bază de date foarte solidă cu potenţiali pelerini. Se preocupă de exponenţii tuturor categoriilor, medici, oameni de ştiinţă, oameni care conduc cetatea, societatea, fiind convinşi că aceştia la întâlnirea cu locuri istorice de rezonanţă în care au vieţuit personalităţi bisericeşti şi politice extraordinare îşi dau seama de vocaţia extraordinară pe care o au şi astfel se ancorează solid la viaţa bisericii. „Pentru noi pelerinajul este o sarcină misionară, de mărturisire, ca să putem să susţinem real viaţa Bisericii. Toate pelerinajele se desfăşoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la costuri aproape minime, iar scopul nostru nu este unul concurenţial, ci unul ziditor de suflete“, ne-a mai spus noul consilier patriarhal.
Pelerinajul şi întâlnirea cu locurile sfinte sunt foarte importante, dar foarte important este şi cum rodesc în sufletul fiecăruia acestea. „Foarte importantă este comuniunea dintre participanţi, precum şi întâlnirea pe care o avem noi slujitorii cu fiecare dintre ei după pelerinaj, în biserică. Îmi doresc foarte mult ca prin pelerinajele pe care le voi organiza să reuşesc să investesc în oameni, centrând totul pe comuniunea în Sfânta Liturghie“, a spus pr. Dinu Pompiliu.
Pr. dr. Dinu Pompiliu - scurt CV
Pr. dr. Dinu Pompiliu s-a născut în 1958 în comuna Negreşti, judeţul Argeş. După terminarea Seminarului Teologic „Radu Vodă“ din Bucureşti, a absolvit în anul 1984 cursurile Institutului Teologic de grad universitar Bucureşti. Din 2004 este secretarul Comisiei de studii teologice a Academiei Române, în cadrul căreia a organizat conferinţa „Ştiinţă şi Teologie“, fiind şi un colaborator constant al Radio Trinitas, Trinitas TV şi „Ziarului Lumina“. Din 2007 este doctor în filozofie, iar în prezent este doctorand în teologie, având şi o bogată activitate ştiinţifică. În perioada 2002-2014 a fost protoiereu al Protopopiatului 3 Capitală, în cadrul căruia a desfăşurat foarte multe activităţi pastoral-misionare. Este paroh la Biserica Şerban Vodă din Capitală, desfăşurând o bogată activitate administrativă.