Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Un nou mandat pentru acad. Ioan-Aurel Pop la conducerea Academiei Române
În dimineața zilei de marți, 5 aprilie 2022, a avut loc întrunirea Adunării Generale a Academiei Române dedicată alegerii președintelui celui mai însemnat for cultural şi ştiinţific al ţării noastre. La eveniment a participat și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În urma votului secret exprimat de membrii Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, președintele instituției, a fost ales pentru un nou mandat în această funcție.
Academia Română a marcat luni, 4 aprilie, împlinirea a 156 de ani de la fondare. Marți dimineața, în Aula Academiei din Calea Victoriei din Capitală s-a întrunit Adunarea Generală cu ocazia alegerii președintelui reputatei instituții pentru următorii patru ani. Evenimentul s-a desfășurat în format hibrid, o parte din membri fiind prezenți în mediul online. La acest important moment a participat și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, membru de onoare al Academiei Române din anul 2007. În urma alegerilor desfășurate la finalul întrunirii, academicianul Ioan- Aurel Pop a obținut, cu o majoritate de 142 din 157 de voturi, un nou mandat în funcția de președinte al Academiei Române.
Președintele reales al prestigioasei instituții ne-a vorbit despre emoția acestei zile, dar și despre responsabilitatea aferentă funcției sale: „În urma votului de astăzi am primit un nou mandat de patru ani. Este o emoție extraordinară. Așa cum le-am spus și colegilor mei, acum patru ani veneam în această poziție cu inima strânsă, cu multe griji și apăsări pe suflet, iar lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici acum, fiindcă știu mai bine decât știam acum patru ani ce greutăți ne așteaptă. Mă așteaptă atât pe mine, ca președinte, dar ne așteaptă pe toți pentru că, așa cum s-a mai spus, nu îmi place să iau singur deciziile. Instituția aceasta este una a oamenilor realizați în domeniile lor, oameni de prim rang în marile lor specializări. Membrii Academiei sunt niște lumini ale științei, culturii și artei și, prin urmare, în acești patru ani care au trecut am luat fiecare decizie consultându-mă cu domniile lor pentru că, vorba unui proverb latin, «mai mulți ochi văd mai bine decât unul singur». Probabil că acesta a fost unul dintre motivele pentru care colegii m-au reales. Este o perioadă dificilă, iar pe umerii mei apasă o răspundere foarte mare pentru că, așa cum știți, în opinia publică românească, conform sondajelor din anii mai recenți, Biserica, Armata și Academia se află pe primul plan în simpatiile poporului român, deasupra Guvernului, Parlamentului și partidelor politice, fapt ce obligă enorm. Asta înseamnă că Academia trebuie să aibă o conduită exemplară, să ofere soluții societății, să dea verdicte de bine. Soluțiile Academiei Române, ca și cele ale Bisericii, trebuie să aibă în prim-plan binele și iubirea de oameni”.
Membru corespondent al Academiei Române din anul 2001, în cadrul Secției de științe istorice și arheologie, și membru titular din anul 2010, profesorul Ioan-Aurel Pop a deținut primul mandat de președinte al celui mai înalt for de consacrare științifică și culturală al țării în perioada 2018- 2022, în urma alegerilor desfășurate în data de 5 aprilie 2018. Conform statutului, alegerea președintelui Academiei Române are loc în prima decadă din luna aprilie, după data de 4 aprilie, când este celebrată Ziua Academiei Române. În 5 mai 2022 se vor desfășura alegerile pentru funcțiile de vicepreședinte și secretar general al Academiei Române.