În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Un nou Sion se va ridica în Parohia Sarcău
Fruntea credincioşilor ortodocşi din Sarcău "s-a înălţat" la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, în după-masa zilei de 8 noiembrie din anul Domnului 2010, când Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a pus aici piatra de temelie pentru zidirea unui nou lăcaş de cult cu hramul "Înălţarea Sfintei Cruci".
Comunitatea de credincioşi ortodocşi din Parohia Sarcău, Protopopiatul Marghita, rămânând în acest an, datorită unor împrejurări nefaste, văduvită şi fără acces într-un spaţiu liturgic adecvat, în care să-şi desfăşoare cultul divin public, a fost nevoită să întreprindă demersul şi măsurile necesare pentru a zidi o biserică nouă. Într-un mod cu totul providenţial şi demn de elogiat, doamna Eugenia Hirţe, o inimoasă credincioasă care îşi are rădăcinile în vatra satului Sarcău, a sărit în sprijinul comunităţii ortodoxe de aici şi a tânărului preot paroh Alexandru Ciucle, dăruind o suprafaţă însemnată de teren intravilan şi o casă, pentru ca pe acest loc să renască o sfântă biserică ortodoxă şi astfel să rămână neîntreruptă şi statornică legea noastră românească în satul Sarcău. O nouă pagină în viaţa parohiei PS Sofronie, înconjurat de un sobor de 21 de preoţi şi diaconi, a săvârşit, cu mult har, slujba canonică ortodoxă de sfinţire şi ungere cu undelemn sfinţit a pietrei de temelie şi aşezarea ei în locul unde se va înălţa temelia altarului bisericii, ritual la care au fost părtaşi epitropii bisericii, precum şi oficialităţi de la nivel local şi central. La încheierea ceremoniei sfinte de punere a pietrei de temelie, pr. Ioan Şugar, protopopul Marghitei, a rostit cuvântul de bun venit adresat Preasfinţitului Sofronie, a dat citire hrisovului îndătinat şi a subliniat că "este un eveniment deosebit şi un privilegiu să asistăm cu toţii la o lucrare mântuitoare şi atât de importantă cum este punerea pietrei de temelie la zidirea unei noi biserici. Se vădeşte o pagină nouă în viaţa Parohiei Sarcău, credincioşii ortodocşi de aici pornind în minunata şi totodată anevoioasa cale a ctitoriei locaşului sfânt pentru slava lui Dumnezeu, iar noi ne-am adunat pentru a fi părtaşi deschiderii acestui nou drum spre desăvârşire "în curţile casei Dumnezeului nostru"". În continuare, pr. Dorel Rus, protopopul Oradiei, i-a încurajat pe credincioşi: "Dumnezeu ne-a călăuzit paşii ca să venim aici, în această zi de sărbătoare, doi protopopi, de la Marghita şi de la Oradea, în frunte cu Arhipăstorul nostru, Preasfinţitul Părinte Sofronie, în mijlocul unei dureri şi a unei răni sufleteşti, şi ne-a arătat drumul pe care trebuie să mergem pentru a se zidi o nouă biserică. Noi, cei care reprezentăm atât Protopopiatul Oradea, cât şi Protopopiatul Marghita, am realizat o înfrăţire în acest moment istoric, pentru că această împreună slujire a noastră este o mărturisire a credinţei ortodoxe biruitoare". "Unitatea noastră românească a fost asigurată de Ortodoxie" Chiriarhul Oradiei a arătat în cuvântul de învăţătură că "În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament ni se aminteşte că, înainte de a se zidi Templul lui Dumnezeu, pentru a păstra descoperirile sfinte dumnezeieşti, acestea au fost păstrate în Cortul Mărturiei". PS Sofronie a arătat că noi, românii, "am rezistat presiunilor asimilatorii din partea neamurilor de altă confesiune decât a noastră, iar unitatea noastră românească a fost asigurată de Ortodoxie, de aceea Ortodoxia face parte din zestrea spirituală a poporului român". La final, ierarhul Oradiei a adresat "un cuvânt de pioasă recunoştinţă faţă de toţi cei de aici, din Sarcău, care aţi rămas statornici în dreapta credinţă, mulţumire multă doamnei ctitor şi familiei ei". După oficierea slujbei, Preasfinţitul Sofronie a vizitat casa transformată în paraclis unde se săvârşesc sfintele slujbe de aproape un an şi unde s-a întâlnit şi i-a binecuvântat pe toţi credincioşii prezenţi la sfinţirea pietrei de temelie.